Masca de protecție devine obligatorie în zonele de promenadă și centrele pietonale din Timiș

Pentru limitarea răspândirii infecțiilor cu Sars-Cov- 2 în spațiile unde există un risc crescut de infectare, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Timiş a decis că purtarea măștii de protecție este obligatorie, din 17 august, în zonele de promenadă și în centrele pietonale din toate orașele din Timiș. Masca de protecție nu este obligatorie în centrul Timișoarei și în parcuri, a decis Comitetul Local pentru Situații de Urgență.

 

Potrivit hotărârii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Timiş, se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, în spațiile publice deschise, respectiv în piețe comerciale, târguri, oboare, piețe de vechituri, piețe agroalimentare, zone de așteptare, cozi formate la intrarea în diverse instituții, autorități, societăți comerciale, stații transport public, pe peronul gărilor, în autogări, aeroport, în punctele de trecere a frontierei, exteriorul obiectivelor turistice, în grădini de vară, la festivaluri publice și private, la evenimente culturale publice și private și manifestări publice, în pelerinaje, la ceremonii religioase, slujbe și rugăciuni colective, în zonele de promenadă aglomerate și centrele pietonale ale orașelor, pe faleze (malurile râurilor). Obligativitatea purtării măștii de protecție se instituie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani.

Sunt exceptate de la aceste măsuri persoanele care desfășoară activități fizice intense sau în condiții de muncă solicitantă (temperatură ridicată ori umiditate crescută).

Comitetele Locale pentru Situații de Urgență trebuie ca, ca în termen de 24 de ore de la comunicarea acestei hotărâri, să delimiteze zonele de promenadă aglomerate, centrele orașelor și falezele și să stabilească intervalul orar pentru purtarea obligatorie a măștii de protecție în aceste zone.

În cazul piețelor comerciale, târgurilor, oboarelor unde accesul nu este controlat și nu se asigură distanța de minimum doi metri între standurile de vânzare și prezența în perimetru a unui număr de persoane astfel încât să se asigure distanța de doi metri între persoane, va fi interzisă funcționarea lor până la încetarea stării de alertă. De asemenea, clienţii au obligativitatea purtării măști de protecție, iar comercianții vor purta mănuși și măști de protecție.

Potrivit aceleiaşi hotărâri a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Timiş, în interiorul localităților se interzice circulația persoanelor în grupuri pietonale mai mari de şase persoane care nu aparțin aceleiași familii, precum și formarea unor asemenea grupuri.

Evenimentele publice și private se vor desfășura cu participarea unui număr de persoane în limita prevăzută de lege, cu păstrarea distanțării sociale, iar operatorii economici care organizează aceste activități au obligația să ia măsuri pentru limitarea numărului de clienți la numărul de locuri pe scaune, precum și a oricăror activități care presupun interacțiunea fizică între clienți, inclusiv dansul.

Pe perioada desfășurării evenimentelor sportive se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție de către stafful tehnic și tot personalul care participă la eveniment, cu excepția sportivilor care se află pe terenul de sport.

În funcție de situația epidemiologică existentă la nivelul localităților,  Comitetele Locale pentru Situații de Urgență  pot institui orice altă măsură suplimentară de siguranță, la recomandarea Direcției de Sănătatea Publică Timiș, cu respectarea normelor legale în vigoare.

Respectarea aplicării măsurilor adoptate se va urmări de către structurile Ministerului Afacerilor Interne, Poliția Locală și Direcția de Sănătate Publică a județului Timiș, Inspectoratul Teritorial de Muncă Timiș  și celelalte instituții cu atribuții de control, conform competențelor legale.

 

Update: Masca de protecție nu este obligatorie în centrul Timișoarei și în parcuri, a decis marţi, 18 august, Comitetul Local pentru Situații de Urgență. Primarul Nicolae Robu, care conduce CLSU, spune că centrul istoric a fost definit ca zonă de promenadă, dar nefiind considerat aglomerat nu s-a impus purtarea măștii de protecție.

Print Friendly, PDF & Email