Două morminte de incinerație datând din perioada anului 1400 î.Hr au fost desoperite de arheologi ai Muzeului Naţional al Banatului pe sit-ul reprezentat de tumulul numit Gramurada de la Jupani, din localitatea Susani, comuna Traian Vuia.
Arheologii Muzeului Naţional al Banatului anunţă că au descoperit două morminte de incineraţie datând din jurul anului 1400 î.Hr, unul cu trei vase şi altul cu un vas, în situl arheologic reprezentat de tumulul numit „Gramurada de la Jupani”, aflat în satul Susani, comuna Traian Vuia. Şantierul arheologic de la Susani a fost deschis din 6 până în 31 iulie. Informațiile obținute până acum de specialiști, prin datarea cu izotopul C14, arată că mormintele, unul cu trei vase și al doilea cu un vas, aparțin unei perioade în care zona aceasta era locuită de populații ce aparțineau de perioada târzie a Epocii Bronzului, explică arheologi au Muzeului Naţional al Banatului, pe pagina de Facebook a instituţiei.
Atât în cazul vestigiilor descoperite în acest an, cât şi cele descoperite, în acelaşi sit, anul trecut – atunci a fost găsit un mormânt de incineraţie cu patru vase – a început procesul de restaurare.
Echipa de specialiști care a efectuat săpăturile de la Susani este condusă de cercetătorul Dragoș Diaconescu, de la Muzeul Național al Banatului. Din ea mai fac parte arheologul Victor Bunoiu, de la Direcția Județeană pentru Cultură Timiș, arheologul Răzvan Pinca, de la Muzeul de Istorie și Etnografie din Lugoj, și conf. univ. Dorel Micle, de la Universitatea de Vest din Timișoara.
Ultimele comentarii