În precampanie electorală pentru locale, candidatul desemnat de PSD pentru Primăria Timişoarei, Adrian Orza, anunţă că nu mai candidează. Motivul este că partidele din opoziţie nu au susţinut crearea unei coaliţii administrative al cărei reprezentant să fie Adrian Orza.
„Nu mai candidez! Mi-am dorit o coaliţie închegată administrativ, care să determine o schimbare în viaţa Timişoarei. O etichetez «coaliţie administrativă» cu argumentul că, nu doar pentru mine, dar şi pentru tot mai mulţi cetăţeni, doctrinele politice pălesc în faţa rânduielii administraţiei publice locale. Oamenii îşi doresc o administraţie flexibilă, dar profund serioasă. Administraţia nu se poate construi cu lozinci, cu mesaje populiste generate de amatori. Nici cu poveşti inventate. Avem destule! Prin urmare, am salutat, la un moment dat, intenţia unor lideri locali de a fi luat în considerare această dezbatere: administraţie sau politică. Liderii partidelor din Opoziţie, din Timişoara, dar chiar şi unii din rândul celor aflaţi la putere, afirmă, în discuţii publice sau private, nevoia unei transformări profunde la Timişoara. De aceea, fiind singurul ales ca independent, am considerat că am o obligaţie morală, susţinut fiind de mai mulţi lideri de opinie locali, să mă implic şi să ajut la crearea unei coaliţii administrative pentru alegerile locale. Ştiam că nu va fi uşor. Din păcate, partidele rămân încorsetate în calcule politice legate de propriul electorat şi interese de grup. E dificil să fie aduşi laolaltă pentru un scop comun”, scrie Adrian Orza pe pagina sa de Facebook.
Acesta se declară deranjat de felul în care se face de fapt politica: „Deşi clamează necesitatea schimbării administraţiei, acţionează contrar. Unele partide negociază funcţii exact cu cei pe care pretind că ar dori să îi schimbe.
Tocmai de aceea, demersul meu s-a lovit de vechile realităţi politice.Intenţia de a candida la Primăria Timişoara, anunţată în urmă cu o vreme, se opreşte aici.”
Adrian Orza, fost viceprimar ţărănist în mandatul lui Gheorghe Ciuhandu, a fost desemnat în vara aceasta drept candidat al PSD pentru Primăria Timişoarei.
Ultimele comentarii