Alocarea a cel puţin 6% din PIB fondului unic de asigurări de sănătate, adoptată tacit de Senat

hol Spitalul JudeteanFondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate nu poate să fie mai mic de 6% din PIB, prevede o iniţiativă legislativă adoptată tacit, marţi, de Senat.

 

Potrivit proiectului, care va fi transmis Camerei Deputaţilor în for­ma iniţiatorului, asigurarea plafonului minim al sumelor fondului se va face prin subvenţii de la bugetul de stat, “suficiente pentru a garanta faptul că acest fond reprezintă cel puţin şase la sută din produsul intern brut”.

Potrivit prevederilor legale în vi­goare, respectiv Legea privind reforma în domeniul sănătăţii, constituirea fon­dului se face, în prezent, din contribuţia pentru asigurări sociale de sănătate, su­portată de asiguraţi, de persoanele fi­zice şi juridice care angajează perso­nal salariat, din subvenţii de la bugetul de stat, precum şi din alte surse – do­na­ţii, sponsorizări, dobânzi, exploatarea patrimoniului Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi al Caselor de Asigurări de Sănătate, potrivit legii.

Iniţiatorii susţin, în expunerea de motive, că reforma în acest domeniu nu şi-a atins încă obiectivul principal – finanţarea adecvată a sistemului medical şi capacitatea sa de a oferi servicii de calitate în condiţii optime.

Ei susţin că subfinanţarea a deve­nit principala problemă a sistemului medical românesc, care produce „nea­junsuri în cascadă” – salarii mici, ple­carea din sistem, în privat sau în afara ţării, lipsa dotărilor şi a spaţiilor spitali­ceşti adecvate, servicii de calitate sla­bă, închiderea unor spitale, corupţie. Semnatarii proiectului menţionează, citând statistici Eurostat, că Ungaria alo­că sănătăţii 7,6% din PIB, Cehia – 7,2%, Slovenia – 8,6%, iar Slovacia – 8,4%.

Într-o şedinţă anterioară, Comisia pentru sănătate, sesizată în fond, pro­pusese plenului un raport de admitere fără amendamente, dar senatorii au decis retrimiterea la comisie a pro­iectului pentru raport suplimentar, anunţă Mediafax.

Propunerea legislativă pentru mo­dificarea Legii 95/2006 privind refor­ma în domeniul sănătăţii are ca iniţia­tori mai mulţi senatori P.S.D. şi P.N.L., printre care Elena Federovici, Petru Filip, Gabriela Firea, Ioan Ghise, Paul Ichim, Nicolae Nasta, Mario-Ovidiu Oprea, Liviu Pop şi Iosif Secăşan.

Print Friendly, PDF & Email