Trei foşti demnitari, pe mâinile cărora se aflase vremelnic România, au lăsat în urmă timpurile în care aveau un scop comun, antidemocratic, și în care acționau ghidați de principii de grup infracțional organizat, acelei înfrăţiri luându-i acum locul resentimente şi acuze reciproce în încercarea de autocauţionare. E un moment al căderii măștilor, după ce ani de zile au infirmat ceea ce acum, arătând cu degetul unul spre altul, confirmă.

Punând cap la cap, declaraţiile fostului premier Viorica Dăncilă, ale fostului ministru al Justiţiei, Tudorel Toader, şi ale fostului  lider PSD şi premier de facto Liviu Dragnea, pe tema modificării legislaţiei penale, apoi aşezându-le faţă în faţă cu realitatea recentă în care ei erau actori principali, e limpede că cel puţin unul dintre ei minte. Nu e clar care dintre ei, dar e clar că de la vârful statului se căutau atunci soluții pentru modificarea legislaţiei penale în interesul personal al păpuşarului şi evidențiază, în tușe groase, modul mafiot în care au fost conduse o vreme și cel mai mare partid, şi ţara.

La începutul lunii iunie, Tudorel Toader vorbea public despre presiunile pe care le exercitaseră, pentru modificarea Codurilor Penale, Liviu Dragnea şi camarila sa politică: “Ălea două decizii ale CCR vizând Codurile Penale, Codul de Procedură Penală, care au declarat multe soluţii neconstituționale în controlul apriori, deci înainte de a intra legea în vigoare, deci niciuna din soluţiile acelea nu au plecat de la Ministerul Justiţiei. Au plecat din alte centre din astea (centre de reflecţie numeşte Tudorel Toader grupurile din PSD implicate în acţiuni de subordonare a Justiției – n.r.) sau din Comisia specială (Comisia Iordache – n.r.), chiar din Parlament. O dată am avut o întrevedere de patru ore şi jumătate, la vârful vârfului. Eram patru din ţara asta, din care era şi doamna prim-ministru, şi mi se cerea să promovez OUG pentru modificarea Codului Penal Procedură Penală.”

După câteva ore, informaţia a fost confirmată şi de fostul premier Viorica Dăncilă care a admis că întâlnirea pe tema amnistiei şi graţierii a avut loc la sediul PSD, unde Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu – adică, pe atunci, al doilea şi al treilea om în stat, reprezentanţi ai puterii legislative, ambii cu dosare penale în diferite stadii ale anchetei –, le-a cerut emiterea unei ordonanţe de urgenţă care să-i favorizeze personal. Să te întrebi de ce nici unul, nici celălalt nu au vorbit atunci despre aceste ingerințe, aceste presiuni ar fi un exercițiu retoric.

La sfârşitul lunii iunie, într-un interviu-fluviu acordat din puşcărie fostei sale consiliere Anca Alexandrescu, devenită între timp jurnalistă tv, Liviu Dragnea s-a declarat „foarte nervos” pentru că în campania electorală pentru prezidențiale, Viorica Dăncilă, una din fostele sale pupile, afirma că nu i-ar semna o cerere de grațiere şi o acuza că ea ar fi avut de fapt inițiativa unei ordonanțe pentru amnistie și grațiere, nicidecum el.

În replica, doamna Dăncilă invocă din nou presiunile din partea lui Liviu Dragnea: “Timp de mai multe luni de zile au venit direct și indirect sugestii, recomandări, idei, pe care însă le-am respins. Domnul Dragnea n-a primit bine aceste refuzuri și-l enerva probabil faptul că nu mă poate manevra. Probabil că domnul Dragnea n-a înțeles un lucru: că eram premierul României, nu sluga lui.”

Rămâne de văzut cum vor afecta electoral partidul aceste confirmări ale abuzurilor din cel mai recent mandat al PSD. Partidul este deja sub 22 la sută în intenţia de vot, după ce anul trecut a pierdut şi alegerile europarlamentare, şi pe cele prezidenţiale din cauza derapajelor de la linia statului de drept și a încercării de subordonare a justiției în care s-a lansat la comanda lui Liviu Dragnea și a unor „centre de reflecție”. Cu declaraţiile din recentul interviu dat în prag de precampanie electorală e posibil ca Liviu Dragnea să mai fi șters nişte procente de la PSD, după ce, în vara anului trecut, din pușcărie, i-a contestat în instanţă noua conducere (adică pe Viorica Dăncila, Eugen Teodorivici şi Mihai Fifor), spunând că e o situaţie ce ar impune chiar dizolvarea partidului. Pe dl Dragnea nu-l mai interesează soarta PSD, e limpede. Politic, nu mai are nimic de pierdut, cariera sa fiind compromisă şi încheiată; e dublu condamnat penal (în dosarul Referendumul şi în dosarul Protecţia Copilului Teleorman), iar în faţă are perspectiva unei posibile a treia condamnări penale (în dosarul Teldrum în care, zilele trecute, a fost pus sub acuzare). Iar faţă de PSD, faţă de cei pe care i-a propulsat în funcţii de conducere şi de la care aştepta, în contrapartidă, să-l ajute să rămână în libertate, faţă de cei care i-au succedat la conducerea partidului are doar resentimente. PSD îi putea da totul, nu doar susţinere şi, implicit, bani şi putere, ci şi pârghii de control asupra Justiţiei, asupra Legislativului şi Executivului care ar fi urmat să croiască o legislaţie penală favorabilă lui însuşi. Nesalvându-l însă de la detenție, i-a luat totul.

Cum memoria colectivă s-a dovedit nu o dată scurtă, cum democrația nu este ireversibilă, e bine să ne amintim, mai ales înainte de alegeri, de astfel de derapaje care ne-au și scos în stradă, la vremea lor, cu sutele de mii. Să ne amintim că, până nu demult, acești oameni care acum îşi pasează responsabilităţi şi se învinovățesc reciproc, în încercarea de se autoabsolvi de vină, s-au aflat de aceeaşi parte antidemocratică a baricadei. Și au condus o vreme România după principii de grup infracțional organizat.