Imobilul de pe str. Mărășești nr. 5, unde acum funcţionează o secție a Spitalului Municipal de Urgență Timișoara, va fi modernizat şi transformat în Centrul Multicultural Mărășești. Investiţia Primăriei Timişoara se ridică la aproape 18 milioane de lei.
Imobilul în care va fi amenajat viitorul Centru Multicultural Mărășești, situat pe str. Mărășești nr. 5, are o suprafață de 4300 mp și se află în proprietatea Primăriei Timișoara.
Clădirea este datată din anii 1754-1757, fiind refăcută în sec. XIX. Destinația inițială a fost de spital municipal, primul din România – cu 24 de ani înaintea Vienei și cu 34 de ani înaintea Budapestei –, în prezent imobilul adăpostind parțial (în curs de relocare) o secție a Spitalului Municipal de Urgență Timișoara.
Proiectul Centru Multicultural Mărășești prevedere consolidarea imobilului în vederea protejării acestuia, realizarea a două case de scară și a patru ascensoare panoramice în curtea interioară, lucrări de igienizare și modernizare a tuturor spațiilor interioare, având în vedere trecerea de la funcțiunea de spital la funcțiunea de centru multicultural, şi, de asemenea, lucrări de arhitectură la fațadele exterioare și interioare adiacente curții și a relației urbanistice a acestora cu pietonalul Mărășești. Vor fi realizate și lucrări de amenajare a curții interioare, acesteia fiind-i conferit un caracter public, pentru desfășurarea de evenimente culturale. După demolarea actualului corp E al imobilului, aflat în stare avansată de degradare, subsolul acestuia va fi păstrat ca vestigiu arheologic.
În ansamblul refăcut vor colabora patru entități culturale: Muzeul Cetății şi Centrul Cultural Polivalent, care va coordona întreaga activitate culturală a Timișoarei, inclusiv evenimentele legate de Timișoara Capitală Culturală Europeană, ambele amplasate la demisol și parter, Centrul Cultural Francez, la erajul I, şi Centrul Cultural German, la nivelul etajului 1 și al podului
Valoarea totală a proiectului se ridică la aproape 18 milioane de lei fără TVA, iar durata de realizare a investiției este de doi ani (16 iunie 2020+15 iunie 2022). Proiectant este Atelierul Arhitex SRL, iar constructorul – Constructim SA.
Ultimele comentarii