Ambasadorul Regatului Unit la București, E.S. Andrew Noble, anunță că a avut o convorbire telefonică cu directorul Centrului de Terapii Genice și Celulare OncoGen, din Timișoara, profesorul doctor Virgil Păunescu, centru care se ocupă de dezvoltarea unui posibil vaccin pentru combaterea Covid-19, și promite sprijin.
„Știm că încercarea de a găsi un vaccin împotriva Covid-19 înseamnă trecerea prin multe provocări, dar ea trebuie să fie un efort de colaborare care să includă Guverne, sectorul farmaceutic și comunitatea științifică din toată lumea. În acest context, Guvernul britanic a oferit 388 de milioane de lire sterline pentru dezvoltarea vaccinului, testelor și tratamentelor, iar pe 4 mai a găzduit Conferința Globală pentru Angajamente împotriva coronavirusului, la care guvernele lumii s-au angajat să ofere 6,5 miliarde de lire sterline”, transmite Ambasada Marii Britanii la București într-un comunicat.
Ambasadorul Andrew Noble anunță că a avut o convorbire telefonică cu directorul Centrului de Terapii Genice și Celulare OncoGen, din Timișoara, profesorul doctor Virgil Păunescu, și că s-a oferit să facă legătura între cercetătorii români și cei britanici pentru ca aceștia să își poată discuta și prezenta descoperirile unii celorlalți.
„Pentru România trebuie să fie o mândrie faptul că a început dezvoltarea unui vaccin, această cercetare contribuind la cunoașterea mai bună a virusului în lumea academică. Finanțarea adecvată a cercetării în domeniul vaccinului și distribuirea în comunitatea științifică a descoperirilor este singurul mod sigur prin care putem învinge acest virus”, mai transmite Ambasada Marii Britanii în același comunicat.
La sfârșitul lunii martie, Virgil Păunescu anunța că echipa de cercetători de la OncoGen, pe care o coordonează, a terminat sinteza vaccinului împotriva Covid-19 și că a început testele de laborator.
Cercetătorii de la Centrul de Terapii Genice şi Celulare în Tratamentul Cancerului – OncoGen, din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Timișoara au anunțat la sfârșitul lunii ianuarie că un vaccin personalizat care să protejeze contra noului Coronavirus poate fi dezvoltat folosind o tehnologie utilizată în vaccinarea personalizată în cancer și au postat tehnologia pe site-ul oncogen.ro.
Virgil Păunescu declara într-un interviu pe care ni l-a acordat că echipa de cercetători de la OncoGen a făcut publică tehnologia de producere a vaccinului în aşa fel încât orice firmă de medicamente să poată să o folosească oricând: „Datele făcute publice de alte colective sunt foarte puţine, pentru că majoritatea colectivelor de cercetare doresc să patenteze mai întâi ideile pentru a beneficia de un eventual profit. După părerea mea, la ora actuală, în lume lucrează, probabil, sute de colective de cercetători pentru un vaccin împotriva Covid-19. Noi, însă, nu am vrut să ţinem ascunsă informaţia. Având în vedere gravitatea situaţiei, am hotărât să punem toate datele noastre la dispoziţie, pentru oricine doreşte să le folosească. Deocamdată am făcut publică tehnologia de producere a unui vaccin împotriva Covid-19, realizată aici, la Oncogen, şi cu mari şanse de reuşită. Şi, pentru că am luat hotărârea de a nu o patenta, oricine poate să o folosească.”
Centrul de Terapii Genice şi Celulare în Tratamentul Cancerului – OncoGen, din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Timișoara, este primul centru de cercetare în domeniul terapiilor genice cu dotări de ultimă generație din România și singurul de acest tip din Europa de Est care dispune de facilități de cercetare fundamentală și aplicată pentru medicina translațională.
Ultimele comentarii