Cercetătorii de la Oncogen Timişoara, pe punctul de a descoperi vaccinul împotriva alergiei la ambrozie

Cercetătorii Centrului Oncogen al Spitalului Judeţean din Timişoara au făcut un pas important pentru a descoperi vaccinul împotriva alergiei la ambrozie, de care suferă tot mai multe persoane, prin clonarea, în premieră naţională, a unor alergeni din plantă.

Medicul alergolog Carmen Bunu Panaitescu (foto), din cadrul Oncogen – Centrul de terapii genice şi celulare în tratamentul cancerului, al Spitalului Judeţean din Timişoara, a anunţat, azi, că trei alergeni din ambrozie, care provoacă alergia la această plantă, au fost clonaţi, în premieră naţională, potrivit Mediafax. Acest lucru a fost posibil în cadrul proiectului Inspired, finanţat cu două milioane de euro, bani europeni, derulat de centrul Oncogen împreună cu Universitatea de la Viena.

„În premieră naţională absolută, primele trei alergene majore din ambrozie au fost clonate şi produse în centrul nostru. Pentru acest an ne propunem să izolăm toate cele unsprezece fragmente patologice din polen, adică vom şti ce este rău în ambrozie, vom putea să studiem aceste fragmente şi pe baza acestor studii vom putea hotărî cum trebuie să arate vaccinul perfect pentru tratamentul alergiei la ambrozia”, a explicat Carmen Bunu Panaitescu.

Medicul timişorean atrage atenţia asupra faptului că alergia la ambrozie este una dintre problemele majore de sănătate publică, fiind cea mai importantă sursă de alergie din zona Banatului. De altfel, în acest an, pentru prima dată, au fost diagnosticaţi cu alergie la ambrozie chiar şi copii de doi ani.

„Am constatat, prin studiile pe care le-am făcut, că zona cea mai expusă este cea periurbană, acolo unde se întâlneşte atât efectul polentului, cât şi al poluării. Au început să apară copii de vârste foarte fragede cu alergie la ambrozie. Am cazuri de copii de doi ani care deja dezvoltă alergia la ambrozie, care arată că există nişte modificări încă din viaţa intrauterină. Majoritatea persoanelor afectate de alergia la ambrozia sunt adulţii, pentru că ei sunt în activitate şi vor fi expuşi în lunile august-septembrie la cantităţile imense de polen care există în aer, ei dezvoltă rinoconjuctivită şi apoi astm şi au o calitate a vieţii extrem de alterată în această perioadă. Anul acesta, au fost cazuri extrem de severe la sfârşitul lunii august, încât a fost nevoie să administrez terapie de urgenţă, nu doar de boală alergică”, mai spune medicul Carmen Bunu Panaitescu.

Aceasta declară că ambrozia nu figurează pe lista plantelor de carantină în România, aşa cum se întâmplă în alte ţări europene, lucru care s-ar putea schimba, în viitorul apropiat: „Există o iniţiativă parlamentară prin care s-ar putea declara ambrozia ca plantă de carantină. Sunt doi parlamentari care doresc să dezvolte o astfel de lege. Ministerul Sănătăţii este alături de această iniţiativă, singurul minister care trebuie convins şi spune că nu are date, dar noi le vom furniza, este Ministerul Agriculturii.”

La rândul său, prof. dr. Virgil Păunescu, directorul Centrului Oncogen, spune că România se numără printre puţinele ţări din Europa care nu au un site de alertare a populaţiei cu privire la apariţia valurilor de polen. În condiţiile în care autorităţile nu intenţionează să realizeze un astfel de sistem de alarmare, specialiştii de la Oncogen şi-au propus să-l realizeze în aproximativ un an.

„Aceste site-uri seamănă cu cele de meteorologie şi includ un cod de culori: galben, portocaliu şi roşu, în funcţie de concentraţia valului de polen care se apropie. Aceste site-uri permit pacienţilor cu alergii, de exemplu la ambrozie, să vadă când se apropie valul de polen de locul în care stau, când ajunge maximul şi când se preconizează a trece, pentru a se putea pregăti. Lucrul acesta ar trebui să fie instalat pe telefoanele mobile şi să te alerteze. O să ne implicăm noi cât putem în problema asta şi cu ajutorul spitalului să facem acest site”, anunţă Virgil Păunescu.

Inspired este cel de-al treilea proiect de cercetare câştigat de Centrul Oncogen, în ultimii ani. În viitorul apropiat, la Timişoara ar putea fi realizat şi un centru de excelenţă în combaterea alergiilor, la Oncogen, în premieră în România.

Print Friendly, PDF & Email