Anchetă internă la Spitalul Județean după ce directorul OncoGen Timișoara și-a administrat un vaccin anti-Covid la cercetarea căruia lucrează

Foto: Politici de Sănătate

Conducerea Spitalului Județean de Urgență dinTimișoara a pornit o anchetă internă după ce directorul Institutului OncoGen a anunțat că și-a administrat vaccin anticoronavirus neomologat. Acesta spune, însă, că a avut motive întemeiate să o facă, unul dintre ele fiind dezinteresul autorităților în urma anunțului OncoGen că, la Timișoara, se lucrează la un vaccine anti-Covid și, implicit, refuzul de a aloca bani pentru cercetare.

 

Directorul Spitalului Județean Timișoara, Raul Pătrașcu, susține, la Rdaio Timișoara, că nu se poate pune problema în acest moment de existența unui asemenea vaccin, iar eventuala administrare a acestuia poate fi făcută doar după ce este notificată conducerea spitalului și dupe ce Consiliul de Etică al unității își dă acordul în acest sens.

Prof. univ dr. Virgil Păunescu, directorul Institutul OncoGen, aflat în structura Spitalului Județean din Timișoara, spune că și-a administrat vaccinul și pentru că cercetările sunt împotmolite din lipsă de fonduri, dar și ca să observe care sunt reacțiile și efectele secundare, meționând că, în faza actuală, acesta nu poate fi testat pe oameni.

Virgil Păunescu menționează, pe pagina sa de Facebook, că, atunci când epidemia de Coronavirus a izbucnit în China, colectivul Oncogen lucra de aproximativ patru ani la un tratament avansat în imunoterapia în cancer, mai exact la vaccinurile personalizate încancer: „Așa că am beneficiat de un bagaj de cunoștințe precum și de o experiență solidă și am fost în poziția de a putea pregăti ,«design-ul» pentru producerea unui vaccin împotriva Covid-19 într-un timp foarte scurt. La jumătatea lunii inuarie aveam deja designul vaccinului. Am anunțat această realizare pe toate căile. Și, având în vedere miza și potențialul extraordinar pentru populația din România și din Europa, a tehnologiei publicate de noi, mă așteptam ca dialogul cu autoritățile române să decurgă bine.”

Directorul Oncogen menționează că nicio autoritate competentă din Români nu i-a contactat nici până în ziua de astăzi, asta în condițiile în care Uniunea Europeană a alocat României circa 1,5 miliarde de euro pentru combaterea epidemiei din țara noastră: „Din acești bani, 0 au fost alocați cercetării românești, și desigur, 0 pentru dezvoltarea vaccinului de la OncoGen, deși este singurul centru din țară care are în testare un vaccin – lucru confirmat și de prezența noastră pe lista OMS. OncoGen este un institut ridicat din fonduri europene, un institut de stat, aflat în structura Spitalului Județean din Timișoara, iar autoritățile române, nu au doar capacitatea, au și obligația de a susține cercetătorii acestei țări (așa cum, de altfel, fiecare țară din Vest își susține proprii cercetători) în așa fel încât să ne atingem cât mai repede obiectivul: dezvoltarea și producerea unui vaccin anti-Covid-19 în România.

Virgil Păunescu mai spune că echipa de cercetători pe care o conduce a reușit cu mare greutate, pricinuită de lipsa acută a resurselor financiare, să facă o serie de pași în cercetarea preclinică, adică în laborator, mai întâi sintetizând vaccinul și apoi testându-l pe celule umane ale sistemului imun: „Rezultate testelor preclinice au fost foarte încurajatoare. Așa cum mă și așteptam. Vaccinul nu conține particule virale și nici material genetic viral. Nu există nici un pericol de infectare. Tehnologia folosită pentru acest vaccin este una de precizie, recent dezvoltată, care ia în considerare caracteristicile imune ale populației din această zonă geografică. Este, în acest sens, regional personalizat pentru populația țării noastre și a Europei. Când toate resursele noastre s-au epuizat (repet banii au fost foarte puțini și primiți din sponsorizări) am realizat că riscăm să intrăm într-un blocaj total.”

Directorul OncoGen precizează că, în calitate de șef de proiect și investigator principal, realizând că pentru a continua cercetările și a nu rămâne prea mult în urma celorlalte centre și companii care trecuseră deja la studiile clinice de fază I (vaccinarea unui număr limitat de voluntari), a decis să-și administreze primul vaccin, astfel că în 14 aprilie s-a vaccinat cu prima doză, iar în 28 aprilie și-a administrat a doua doză. Virgil Păunescu spune că a recurs la această acțiune perfect legală din două motive principale: „1. În calitate de investigator principal al acestui proiect și profesor de imunologie sunt mult mai în măsură decât orice alt voluntar folosit în alte studii clinice, să identific efectele, simptomele și mai ales nuanțele cele mai subtile ale vaccinării asupra sănătății mele. În toată această perioadă mi-am monitorizat evoluția parametrilor biologici și modificările induse de vaccin, iar rezultatele obținute în urma acestui experiment au fost deosebit de interesante și sunt foarte utile continuării cercetărilor noastre. Pe scurt vaccinul stimulează un răspuns puternic al sistemului imun. 2. În prezent colectivul OncoGen pregătește documentația pentru Agenția Națională a Medicamentului în vederea aprobării începerii studiilor clinice.Informația obținută din propria experiență de vaccinare va fi inclusă în această documentație și o consider în mod deosebit utilă pentru ANM în accelerarea procesului de aprobare a studiilor clinice. În condițiile în care singura metoda de a opri această pandemie și dezastrul economic pe care l-a creat, rămâne vaccinarea, noi cercetătorii de la OncoGen, am făcut tot ceea ce era omenește posibil și chiar mai mult pentru oprirea acestei calamități.”

Profesorul Păunescu se declară nemulțumit de faptul că, deși România este membră UE, deși beneficiază de pe urma UE și și deși crcetătorii au obligația să contribuie la eforturile europene de dezvoltare a unui vaccin împotriva Covid-19, deși statul român are obligația să își susțină cercetătorii, acest lucru nu se întâmplă: „Atât poate România din punct de vedere intelectual, să ne recomande să ne spălăm pe mâini și să stăm în casă în timp ce economia noastră se prăbușește?”

 

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

Redacţia Timpolis, timpolis@online.ro