Noul tratament pentru Covid-19, bazat pe anticoagulante, aplicat inițial la Timișoara și extins, apoi, la nivel național, dă rezultate, spune medicul Virgil Musta, de la Spitalul de Boli Infecțioase Timișoara.
„De trei săptămâni, toți pacienții urmează terapia cu anticoagulant. Nu știu dacă am avut unul sau doi pacienți intubați. În toată această perioadă, pacienții noștri care au venit în faze relativ incipiente de boală nu au evoluat spre forme severe de boală, de fapt, cred că a fost motivul principal pentru care am introdus acest tratament. Aici este cheia. În momentul în care se declanşează acea cascadă de coagulare, de multe ori este greu să mai faci ceva, se rostogoleşte bolovanul pornit. Ideea era să tratăm cât se poate de precoce. Am lucrat şi la ghidul naţional şi s-a acceptat acelaşi lucru: orice pacient simptomatic care se internează trebuie tratat cu anticoagulant. Eu m-am bazat pe studiile făcute în exterior, unde toată lumea spunea că are rezultate bune şi se recomanda acest lucru. Studiile au arătat că pacienţii care nu au beneficiat de aceste terapii prezentau tromboze la nivelul vaselor pulmonare şi a altor organe”, a explicat, la Radio Timișoara, medicul Virgil Musta, de la Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș”, din Timișoara.
Acesta a mai precizat că pacienții care urmează tratamente anticoagulante pentru boala pe care o au trebuie să își ia, în continuare, medicația, subliniind că pacienţii cu diverse afecțiuni trebuie să se trateze pentru a echilibra boala de care suferă și a reduce riscurile în cazul infecției cu coronavirus.
Primarul Timișoarei, Nicolae Robu, anunță azi, pe pagina sa de Facebook, că la Spitalul „Victor Babeș”, aflat în subordinea Primăriei, numărul total al pacienților internați aici cu coronavirus, de la începutul pandemiei, este de 549, iar al celor vindecați de 422. Numărul celor decedați este de 41. În momentul de față mai sunt spitalizați 86 de pacienți Covid.
Ultimele comentarii