Foto: Arheologia Banatului

Arheologi ai Universității de Vest din Timișoara au descoperit într-un şantier deschis în vederea construirii unui campus şcolar un mormânt colectiv  estimat a fi datat din perioada epidemiei de ciumă din Timişoara, între anii 1737-1740, anunță Radio Timișoara.

Foto: Arheologia Banatului

Responsabilul ştiinţific, arheolog dr. Andrei Stavilă spune că locuitorii Timișoarei au mai experimentat consecinţele nefaste ale unei epidemii, tifosul și ciuma fiind molime care s-au abătut frecvent asupra cetăţii, atât în perioada stăpânirii otomane (1552-1716), cât şi ulterior, în timpul celei habsburgice (1716-1860).

„Este posibil ca mormântul colectiv cercetat pe şantierul arheologic din zona străzii Oituz să documenteze un astfel de episod nefericit din istoria oraşului. Mai multe sunt elementele care sugerează acest fapt. În primul rând, se remarcă numărul mare al defuncţilor aflaţi în acelaşi mormânt, şase adulţi şi un copil. Pe de altă parte, crucea dublă şi pandantivul, găsite la gâtul copilului, vin să completeze, în acest sens, povestea complexului arheologic”, explică Andrei Stavilă.

Acesta mai spune că crucea se aseamănă, prin formă, cu cea de Lorena, având analogii și utilizări multiple de-a lungul vremii în Europa de Apus. Mult mai interesant, adaugă el, este pandantivul care ilustrează, pe avers și revers, sfinți ai Ordinului Franciscan Terțiar: Sfânta Delphina și Sfântul Elzear: „Acesta este singurul cuplu franciscan canonizat sau beatificat formal, ei fiind patroni ai tinerilor căsătoriți, ai săracilor și leproșilor. Pandantivul care îi ilustrează este important pentru descoperirea noastră. Asta fiindcă mormântul nu poate data de dinaintea anului 1694, care este știut ca fiind cel al beatificării Delphinei, iar informația conform căreia cei doi sunt patroni ai leproșilor este importantă pentru ipoteza noastră.”

Adunând datele, echipa coordonată de Andrei Stavilă, estimează că mormântul poate să aparţină unor colonişti, chiar din regiunea Lorena: „Suntem de părere că moartea lor a avut loc în contextul celei mai cumplite epidemii, rămasă multă vreme în memoria colectivă şi de-a pururi în scripte, anume ciuma care a bântuit Timişoara între 1737-1740. În aceste circumstanţe, este posibil ca plumbii să le fi curmat suferinţa sau să le fi fost pedeapsă pentru nerespectarea regulilor impuse de autorităţi în vreme de epidemie”, mai spune Andrei Stavilă.