Donație de ceai și cafea pentru personalul medical de la Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara

Ca urmare a anulării – cauzate de pandemia de Covid-19 – evenimentului FairTrade Breakfast ce trebuia să aibă loc luna aceasta, în București, organizatorul, Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare, a alocat o parte din buget pentru distribuția directă de cafea și ceaiuri ecologice din Comerțul Echitabil. Acestea au fost donate către personalul Spitalului de Boli Infecțioase „Victor Babeș”, din Timișoara, și către o organizație neguvernamentală care lucrează cu oamenii fără adăpost.

 

Este un gest simplu de solidaritate față de comunitatea locală, cu gândul însă și la micii producători din țările în curs de dezvoltare, care sunt afectați deopotrivă de această criză. Comerțul Echitabil este o mișcare pentru justiție globală care urmărește să împuternicească comunitățile de mici producători, activiști si cetățeni-consumatori pentru a susține alternative democratice de comerț, centrate pe om”, spune Mihaela Vețan, președinte al Asociației CRIES. Aceasta menționează că Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare.

Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare este o organizație non-profit implicată în promovarea și dezvoltarea economiei sociale și solidare. O parte dintre proiectele pe care le desfășoară sunt proiecte de educație și informare publică pe teme precum Consumul Responsabil, Agricultura Susținută de Comunitate (Parteneriatele ASAT), Comerțul Echitabil (Fair Trade).

În cadrul proiectului Trade Fair Live Fair, cofinanțat de Comisia Europeană, partenerii CRIES derulează campana publică „Din fermă în farfurie”, pe tema consumului și producției responsabile, ce atrage atenția asupra strategiei Comisiei Europene de a promova lanțurile alimentare scurte.

Print Friendly, PDF & Email