Trei seri de film și spectacole cinematografice, la prima ediţie a Festivalului Serile Filmului Românesc de la Timişoara

Foto: SFR Timişoara

Festivalul Serile Filmului Românesc a avut ediția inaugurală între 13 și 15 septembrie, în incinta Iulius Gardens din Iulius Town Timișoara. Invitatul special al ediției a fost actorul Vlad Ivanov, care a primit distincția SFR pentru Excelență în cinematografia românească și internațională.

 

În cadrul acestei prime ediţii, publicul a avut parte de o premieră mult așteptată, filmul La Gomera, de Corneliu Porumboiu, care, spun organizatorii, a adunat peste 300 de cinefili.

Maria, inima României, un documentar ca un tribut adus personalității Reginei Maria, a adunat peste 250 de spectatori şi a stârnit reale simpatii printre cinefilii de toate vârstele, afirmă organizatorii festivalului. Producătorul Dan Drăghicescu a anunţat că în toamnă va începe un turneu prin țară, cu filmele Războiul Regelui și Maria, inima României, ambele realizate în condiții de excepție, ca un tribut adus Familiei Regale a României și istoriei acesteia. Irina-Margareta Nistor a menționat despre cât de importantă este calitatea documentarelor, a imaginii și a sunetului, pentru că sunt recompuse din fragmente de arhivă greu de găsit și dificil de editat: „Când este vorba despre filme de lungmetraj, colorizarea trebuie făcută gradat. Sunt scene în care nuanțele de alb-negru conferă greutate.”

Dincolo de filme, timișorenii au avut parte de un spectacol-lectură unic: France Gall: Păpușa de sunete, cu Laura Vasiliu, Irina-Margareta Nistor, Maria Petrescu, produs de Radu Rădescu.

Foto: SFR Timişoara

În ultima seară a Festivalului SFR, actorul Vlad Ivanov a primit distincția Festivalului SFR, în semn de recunoștință și reverență pentru excelența în cinematografie și pentru faptul că reprezintă România pe plan internațional prin cinematografie. „Mă încearcă un sentiment pe cât de puternic, pe atât de frumos. Îmi vine să întind ambele mâini către echipa SFR, către Irina-Margareta Nistor, către dumneavoastră, și să scot toată fericirea și să v-o dăruiesc pentru că m-am simțit minunat la Timișoara. Pur și simplu, îmi vine foarte greu să mă despart de dumneavoastră, de echipa asta minunată, de tinerii aceștia care ne dau atâta energie”, a spus Vlad Ivanov în încheiere.

Spunea Serghei Loznitsa că el face filme pentru că are de spus ceva. Noi, actorii, nu facem teatru sau filme stând cu toții într-o sufragerie mare, spunând că suntem buni. Nu, noi facem teatru și filme pentru public, pentru feedback. Nu există bucurie mai mare pentru un actor decât, la sfârșitul spectacolului – nu neapărat aplauzele, ci oameni care stau în sală, buimăciți total de ceea ce s-a întâmplat pe scenă. Eu, însumi, ca actor, am pățit, stând în sală, am trăit această senzație absolut fantastică. Nu m-am ridicat jumătate de oră după ce am văzut spectacolul Gaudeamus, de la operă al lui Lev Dodin. Am simțit că am luat parte la un miracol. Pentru asta facem teatru și film, de asta se numește comunitate. Altfel, ne-am face cu toții călugări, ne-am duce în munți, am fi o țară de chilii. Nu, trăim în comunitate și comunitatea înseamnă comunicare. Cultura e o formă de comunicare, o formă de a-ți intra cineva în suflet cu o idee, cu o emoție, de a te transforma continuu, de a nu sta mereu într-un loc așa și a bălti sub tine, cu toate lucrurile din sufletul tău. Era în Nikos Kazantzakis, în Raport către El Greco, ceva foarte frumos: «Ce contează este drumul către vârful muntelui, dacă vom ajunge sau nu este numai treaba lui Dumnezeu. Drumul este treaba noastră aici, pe pământ»”, a mai spus actorul Vlad Ivanov.

În cadrul serii de Gală, actorul Adrian Păduraru a adus în fața publicului un spectacol cu totul special, Declaraţie de drag… de film, cu interacțiune cu publicul și momente filmice. De altfel, spectacolul reamintește oamenilor despre bucuriile vieții, despre cât de important este să “culegem fericire”.

În aceeași seară, filmul Moromeții 2 a fost vizionat de peste 250 de spectatori. Irina-Margareta Nistor a povestit detalii din culisele Moromeților lui Stere Gulea, făcând o paralelă între rolul interpretat de Victor Rebengiuc și cel al lui Horațiu Mălăele: „Personajul a ieșit extraordinar, fără să ne facă să ne gândim tot timpul la personajul interpretat de Victor Rebengiuc. Mai mult decât atât, Victor Rebengiuc a fost invitat la o vizionare și când s-a terminat, s-a ridicat în picioare și s-a înclinat în fața lui Horațiu Mălăele. Ceea ce mi s-a părut un gest extraordinar de frumos între doi actori foarte mari.”

Un punct important din festival a fost dezbaterea Balanța culturii în România, cu Vlad Ivanov, Ada Lupu, Simona Neumann, Andrei Giurgia și Irina-Margareta Nistor.

Festivalul SFR este organizat, din 2010, de Asociația Artis, având ca scop promovarea filmului românesc din toate timpurile. Ediția-pilot de la Timișoara este organizată de Artis şi Iulius Town.

Print Friendly, PDF & Email