Într-o scrisoare deschisă adresată cancelarului austriac Sebastian Kurz, deputatul liberal Pavel Popescu îi transmiste că ajustarea nivelului alocațiilor pentru copiii nerezidenți ai lucrătorilor din Austria este inechitabilă și îngrijorătoare şi îi cere găsirea unor soluţii mai inteligente, mai demne şi legale.
„Cu toată simpatia pe care ți-o port nu pot să nu remarc, cu tristețe, că măsura privind ajustarea nivelului alocațiilor pentru copiii nerezidenți ai lucrătorilor din țara ta este inechitabilă și îngrijorătoare”, îşi începe scrisoarea deschisă către Sebastian Kurz, cancelarul Austriei, Pavel Popescu, deputat PNL de Timiş. „Sunt convins că știi și tu ceea ce toată lumea de bună-credință știe că măsura aceasta încalcă legislația comunitară, ceea ce se va lămuri mai devreme sau mai târziu. Altceva însă mi se pare a fi mai îngrijorător față de această abordare injustă, faptul că ea este susținută de un politician tânăr ca tine. Ți-o spune un om tânăr dintr-o țară membră parteneră cu țara ta, care s-a implicat în viața politică nu de mult”, îi mai transmite Pavel Popescu.
Copiii, mai spune acesta, sunt ultimii la care trebuie ajuns când e vorba de educație, sănătate și buget, iar asta ar trebui să se întâmple în orice țară din întreaga comunitate europeană: „Copiii sunt singura investiție reală pe care o facem în viitor. Asta dacă mai luăm în calcul viitorul, dacă mai credem în el. Nici eu, nici tu nu vom fi mereu tineri și puternici pe cât ne închipuim că suntem azi.”
Pavel Popescu afirmă că poate înțelege politica economică a Austriei, dar cere găsirea altor soluții, mai inteligente, mai demne şi legale: „De aceeași părere sunt și familiile de tineri români care muncesc în Austria, cu care am vorbit și care își aduc propria contribuție la creșterea PIB-ului austriac prin plata către toate bugetele a taxelor și impozitelor.”
Pavel Popescu îi adresează cancelarului austriac mai multe întrebări: „Ce va urma după această măsură nedreaptă? Lucrătorii străini din țara ta vor fi plătiți la nivelul țărilor din care provin? Și-atunci, unde e «mai multă Europă»? Cum rămâne cu «strategia pentru atragerea muncitorilor calificați din restul lumii astfel încât economia să devină mai competitivă, mai dinamică și bazată într-o mai mare măsură pe cunoaștere»? Dar cu «oferirea unei mai bune îngrijiri a copilului, introducerea unor politici fiscale în avantajul familiilor și susținerea concediului parental»?”
Deputatul liberal îşi încheie scriasoarea adresată cancelarului austriac reamintindu-i că prima condiție să fii credibil atunci când afirmi că îți asumi și susții toate aceste valori este să nu te îndepărtezi de ele.
Parlamentul austriac a adoptat legea privind indexarea alocaţiilor pentru copiii din străinătate ai cetăţenilor UE care lucrează în Austria. Astfel, pentru cele mai multe state, inclusiv România, această măsură înseamnă o reducere a sumelor plătite, prin ajustarea la nivelul de trai din ţările comunitare unde trăiesc aceşti copii. Măsura a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2019.07
Ultimele comentarii