Într-o postare publică pe pagina sa de socializare, primarul Timișoarei, Nicole Robu, spune că nu Municipalitatea este vinovată pentru gunoaiele de pe străzi – un subiect intens discutat în presă și pe rețelele de soicializare, în ultima vreme – ci asociația județeană ADID, care este noul operator de gestiune a deșeurilor.
„Menționez încă o dată că, în noul sistem de gestiune a deșeurilor, impus de Comisia Europeană, gunoiul menajer – pubelele de pe străzi din fața blocurilor și caselor, containerele cu gunoi casnic, grămezile de gunoi cu lucruri casnice de pe trotuare, spații verzi etc. – nu mai sunt în jurisdicția Primăriei, ci a asociației județene ADID”, spune Nicolae Robu.
Acesta menționează că știe că „hater-ilor” săi – „în primul rând, jurnaliștilor cu ghilimele, jurnaliștilor tonomat de informații, cum le spun eu, unii nu numai incorecți, ci pur și simplu imbecili – nu le convine asta, dar, dincolo de minciunile lor, cu fiecare zi ce trece, informația adevărată oricum va ajunge la cetățeni, iar aceștia își vor direcționa corect nemulțumirile, cu mine alături de ei”.
Edilul Timișoarei declară că apreciază modul în care RETIM, operator aflat sub contract cu ADID, „insist, nu cu Primăria”, criticat de primar de atâtea ori, s-a mobilizat, la solicitarea sa, făcută la ore mici din noapte și de la distanță, inclusiv în ajun de Crăciun și de Crăciun, reducând din mizeria cumulată ca urmare a tranziției la noul sistem de colectare a deșeurilor, „mizerie surprinsă în atâtea poze cu pubele de pe străzi din fața blocurilor și caselor doldora de gunoi, containere cu gunoi casnic doldora și ele, grămezi de gunoi cu lucruri casnice de pe trotuare, spații verzi etc.”
Primarul Timișoarei anunță că Municiaplitatea va aplica amenzi maxime tuturor celor ce se vor face vinovați de mizerie în oraș, atât persoane fizice, cât și persoane juridice și chiar operatori de salubritate, dacă va fi cazul. Și menționează că, în 2018, Primăria a dat am peste 2.000 de amenzi.
Cine e ADID Timiș, noul operator de gestiune a deșeurilor? Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Deșeuri Timiș, care fiuncțiinează în subordinea Consiliului Județean Timiș, condusă de vicepreședintele CJ Timiș, Traian Stancu, anunță că s-a constituit în scopul înfiinţării, organizării, reglementării, exploatării, monitorizării şi gestionării în comun a serviciului de salubrizare a localităţilor pe raza de competenţă a Primăriilor membre, precum şi pentru realizarea în comun a unor proiecte de investiţii publice de interes zonal sau regional.
Printre atribuțiile ADID se numără elaborarea și aprobarea documentațiilor de atribuire a contractului de delegare și stabilirea condițiilor de participare și criteriile de selecție a operatorilor și încheierea contractului de delegare cu operatorii, în numele și pe seama Primăriilor membre implicate.
Ultimele comentarii