Azi, la Aeroportul Internaţional Timișoara, a fost semnat contractul de finanțare pentru accesarea fondurilor UE în vederea construiri unui nou terminal destinat pasagerilor sosiţi din cursele externe.
Terminalul Sosiri Curse Externe este o investiție foarte importantă pentru Aeroportul Timișoara, spun oficialii instituţiei, deoarece este cea mai mare sumă investită în ultimii ani în infrastructura aeroportuară. Mai mult, acest terminal face parte din planul de investiții al Aeroportului până în 2021.
Noul terminal va fi o clădire modernă, construită după ultimele standarde în materie de siguranță și securitate. Construcția va fi demarată la începutul anului viitor și are o durată de execuție de 12 luni. Terminalul va avea o suprafață desfășurată de 4.383 mp, trei fluxuri de pasageri, trei sisteme de benzi de bagaje și zece puncte de control al documentelor şi trei puncte de control vamal. Terminalul pregătește aeroportul pentru a susține un flux de aproximativ trei milioane de pasageri pe an, cifră estimată pentru următorii ani.
Valoarea totală a investiției este de 30,3 milioane de lei, din care aproximativ 50% va fi din fonduri proprii ale Aeroportului, iar restul, fonduri europene și fonduri ale Ministerului Transporturilor. Câștigătoare a lucrărilor de achiziție este SC Eldicalu SRL.
„Sunt îndeplinite condițiile esențiale pentru demararea lucrărilor de construcții în ianuarie 2019, astfel încât, recepția la terminarea lucrărilor și punerea în exploatare a obiectivului să fie realizată până la 31 octombrie 2019. Prin realizarea celor două obiective, Terminalul de sosiri și Terminalul de plecări pasageri curse externe, va fi creată o creștere a gradului de confort al pasagerilor și o procesare mai rapidă a fluxurilor de pasageri”, declară directorul Aeroportului Timișoara, Daniel Idolu.
Preşedintele Consiliului Județean Timiş, Călin Dobra, spune că extinderea Aeroportului va contribui la continuarea dezvoltării economice a județului „pentru că va permite o mai mare mobilitate, iar acest obiectiv a fost unul dintre motoarele care au dus Timișul la standardul ridicat unde este el astăzi.”
Ultimele comentarii