Finalul de săptămână aduce cu el noi întâlniri, discuții și filme conturate de energia protestelor sociale și politice, în cadrul proiectului Mad(e) in Romania. Cu Mircea Toma, Alexandru Vakulovski și Brîndușa Armanca.
Vineri, 9 noiembrie, de la ora 18, la Casa Artelor, Mircea Toma, jurnalist la Revista Kamikaze și președintele ActiveWatch, care critică constant și face o radiografie amănunțită societății, vine la Timișoara să povestească despre Triburile urii, anunţă organizatorul, organizat de Asociația Culturală Contrasens. Apoi, publicul este invitat să rămână la proiecția filmului documentar And the Party Goes On and On (2015), o incursiune intransigentă în mascarada societății contemporane din Bulgaria.
Alexandru Vakulovski, unul dintre cei mai scandaloşi tineri scriitori, îi așteaptă pe cei interesați sâmbătă, 10 noiembrie, de la ora 18, la Casa Artelor, la o discuție controversată despre “cultura la dubă”, după care va fi lansată o dezbatere despre trecutul fascist al României, prin proiecția filmului documentar Odessa (2013), regizat de Florin Iepan, care pornește de la cel mai întunecat moment din istoria recentă a țării, masacrul din octombrie 1941, când Armata Română, fără sprijin german, a ars de vii peste 22.000 de civili – majoritatea evrei – în Odessa.
Pe tema Umor vs violență. Rolul ironiei în protestele românești din 2017 – 2018, va vorbi duminică, 11 noiembrie, de la ora 18, tot la Casa Artelor, Brîndușa Armanca, critic literar, eseist, jurnalistă, traducătoare. De la ora 20, va începe o declarație originală despre situația actuală a politicii globale, primul film care oferă contextul global pentru înțelegerea fenomenului Trump: Freedom for the Wolf (2017), în regia lui Ruppert Russell.
Două tururi ghidate ale expozițiilor #MadXinRomania vor avea loc în următoarele zile. Cei care doresc să afle despre metaforele în jurul cărora s-au construit aceste expoziții și despre cele două identități ale lor: zidul și textul, sunt invitați să completeze unul din cele două formulare:
- Duminică, 11 noiembrie, ora 11 – tur ghidat cu Dana Sarmeș și Miha Tilincă;
- Miercuri, 14 noiembrie, ora 17 – tur ghidat cu Bogdan Ghiu și Dana Sarmeș;
Participarea la toate evenimentele Mad(e) in Romania este gratuită.
Mad(e) in Romania este un proiect-manifest construit în jurul energiei acumulate în proteste, care aduce împreună 28 de artiști angajați social și politic, 8 regizori de film și 16 cercetători în arte vizuale și discipline adiacente, ce se desfășoară în Timișoara, în perioada 19 octombrie – 20 noiembrie.
Ultimele comentarii