Tezele unice vor sufoca elevi şi le vor distruge plăcerea de a învăța, opinează deputatul PNL Marilen Pirte. În plus, spune el, această decizie nu este argumentată de Ministerul Educaţiei, fiind o schimbare de dragul schimbării.
Modul în care se creionează în acest moment noile condiții de admitere la liceu demonstrează o lipsă de coerență și de aliniere la tendințele internaționale în domeniu, este de părere deputatul PNL Marilen Pirtea, coordonatorul Comisiei de Educație a PNL.
„Una dintre variantele luate în discuție între Ministerul Educației și partenerii săi prevede atât păstrarea Evaluării Naționale, cât și introducerea de teze unice pentru elevii de gimnaziu, care să înlocuiască media generală de absolvire a claselor V-VIII. Tehnic, e doar risipă de resurse, ambele sunt tipuri de evaluare cu aproximativ același caracter. Ori una, ori alta”, susține deputatul liberal.
Acesta atenţionează că introducerea tezelor unice presupune resurse umane, logistice și financiare considerabile. În plus, spune el, față de evaluările naționale standard, de la finalul clasei a VIII-a, vor fi încă patru evaluări naționale (doi ani x două semestre, la clasele a VII-a și a VIII-a), în forma propusă. „Se impune și asigurarea supravegherii de la examenele naționale, pentru a avea cu adevărat efectul scontat. Operaționalizarea acestor noi testări naționale va încărca și mai mult activitatea cadrelor didactice”, precizează Marilen Pirtea.
Mai mult decât atât, punerea accentului pe teste standardizate înseamnă reducerea foarte mare a flexibilității în predarea la clasă, ceea ce omoară plăcerea copiilor de a învăța, este de părere Marilen Pirtea. Acesta subliniază că măsurile propuse îndepărtează sistemul educațional românesc de practicile internaționale dovedite ca fiind eficiente, precum modelul finlandez.
„Nimeni nu explică motivul și scopul pentru care s-ar lua o astfel de decizie. Grav este că propunerea de modificare nu este argumentată, nu are un scop precizat, fiind o schimbare de dragul schimbării. Care este scopul? De ce o facem? Ce practici, argumente și dovezi empirice dovedesc eficiența acestor măsuri? Nu am văzut să se argumenteze cu ce sunt mai relevante notele de la astfel de teze unice, față de media claselor V – VIII”, atrage atenţia Marilen Pirtea.
Ultimele comentarii