Primarul Timişoarei anunţă, într-o postare pe o reţea de socializare, că Primăria vrea să păstreze Stadionul “Dan Păltinişanu” şi spune că un nou stadion, pe care îl vrea Consiliul Judeţean Timiş, în locul acestuia, ar putea fi construit pe o altă parcelă din zonă, proprietatea Municipalităţii.
Edilul aminteşte câteva dintre proiectele sale, pentru care, spune, s-a zbătut din 2012, primul an de mandat: centura auto ocolitoare a Timişoarei, un nou stadion, o sală polivalentă de mare capacitate, un nou racord la autostradă de la bifurcația Arad-Sânandrei, un spital regional şi un nou spital de copii. Proiecte care, în mod obişnuit, adaugă el, se finanţează de la bugetul de stat.
“Ați auzit vreodată, până anul trecut, când, urmare a perseverenței mele, lucrurile au început să se miște un pic lucrurile, măcar în cazul unora dintre ele, pe cineva din Consiliul Județean, vorbind că l-ar preocupa aceste obiective? Nici vorbă!”, declară Nicolae Robu. Şi acuză Consiliul Judeţean Timiş că își arogă merite în realizarea lor: “CJ Timiş nu va face niciunul dintre aceste obiective.”
Edilul Timişoarei spune că Spitalul de Copii îl construiește Primăria – acesta urnd a fi finaliza în 2018. Pentru centura auto ocolitoare şi racordul la autostradă de la bifurcația Arad-Sânandrei fondurile sunt aşteptate de la CNAIR. Banii pentru un nou stadion şi pentru o sală polivalentă de mare capacitate vin de la CNI. Iar construcţia spitalului regional aşteaptă fonduri de la Ministerul Sănătăţii.
Nicolae Robu mai spune că CJ Timiş ar trebui să se ocupe de alte proiecte şi aminteşte printre acestea:
- să reia și să finalizeze lucrările la Muzeul Banatului, după 12 ani de când le-a început
- să construiască o parcare supraterană cu minimum zece etaje vizavi de parcarea Hotelului Timisoara, “unde ține un teren «aur curat», în paragină, de 15 ani, refuzând să-l dea Primăriei pentru ca Primăria să construiască ea”
- să construiască, “după ani și ani”, un sediu pentru copiii cu nevoi speciale
- să lărgească la patru benzi drumul județean dintre Timișoara și Moșnița
“Astea și atâtea altele sunt atribuțiile CJ Timiş, dar CJ Timiş nu face absolut nimic! În schimb, și-a găsit vocația de demolator: vrea să demoleze Stadionul «Dan Păltinișanu», chipurile pentru construirea pe locul său a noului stadion”, acuză primarul.
Şi spune că un nou stadion ar putea fi construit pe o altă parcelă din zonă, proprietatea Primăriei, pe care Municipalitatea este dispusă să o pună la dispoziție, “iar Stadionul «Dan Păltinișanu», să fie dat Primăriei să-l reabiliteze, pe banii ei, și să-l țină utilizabil încă mulți ani în diverse scopuri”.
Primarul Timişoarei conchide, întrebându-se şi întrebând: “Merită, oare, să lăsăm orașul fără stadion, un număr necunoscut de ani, doar dintr-o ambiție de a arăta cine-i la putere? Chiar e posibil să deții funcții publice și să nu ții deloc la comunitatea în care trăiești?”
Ultimele comentarii