Ajutoare alimentare europene pentru mai bine de 16 000 de timişoreni

ajutoarePersoanele vârstnice din Timişoara cu posibilităţi financiare modeste vor intra în posesia ajutoarelor venite din partea Uniunii Europene până la termenul limită asumat, cel de 31 martie 2014, a precizat la sfârşitul săptămânii trecute viceprimarul Traian Stoia.

Viceprimarul a informat că activitatea de la sediul Direcţiei de Asistenţă Socială Comunitară de care răspunde se desfăşoară în condiţii bune, menţionând că situaţiile jenante de genul celor care se petrec în alte centre de acest gen din ţară la distribuirea produselor oferite ca sprijin pentru categoriile sociale defavorizate nu îşi găsesc reflectare în judeţul Timiş şi precizând că în Timişoara se lucrează cu programare, în baza unor numere de ordine care sunt distribuite din timp. Traian Stoia a informat că verifică personal modul în care este organizată activitatea direcţiei aflate în subordinea sa.

Într-un bilanţ provizoriu al activităţilor derulate la Direcţia de Asistenţă Socială şi Comunitară, viceprimarul a estimat că numărul persoanelor care vor primi ajutoare alimentare din partea Uniunii Europene ajunge la 16 000 şi a precizat că au fost distribuite până în data de 30 octombrie aproximativ 600 de tone de produse alimentare.

În plus, potrivit informaţiilor oferite de viceprimar, până în data de 14 noiembrie au intrat în posesia ajutoarelor constând în produse şi alimente de bază aproximativ 4.200 de beneficiari, adică în medie 382 de beneficiari pe zi.

Print Friendly, PDF & Email