Doar 10% dintre bolnavii de cancer fac radioterapie

Doar 10-15% dintre bolnavii de cancer care ar avea nevoie de radioterapie pot face acest tratament, întrucât în România sunt 12 aparate care funcţionează şi ar fi nevoie de 60, a declarat, zilele trecute, preşedintele Federaţiei Asociaţiei Bolnavilor de Cancer (FABC), Cezar Irimia.

 

radioterapie„În radioterapie, pacienţii noştri în sistemul de stat sunt pro­gramaţi în patru sau cinci luni. Doar 10-15 la sută dintre bolnavii cu cancer care ar avea nevoie de radioterapie pot face acest tratament, întrucât în Ro­mânia sunt 12 aparate, în loc de 60. Noi dorim un program com­plet de oncologie, în care să fie inclusă şi radioterapia”, a pre­cizat preşedintele FABC, citat de Mediafax. Dr. Anca Croi­toru, de la Spitalul Municipal Timişoara a precizat că în uni­tatea sanitară unde lucrează sunt două apara­te pentru radio­terapie şi 200 de pa­cienţi pe zi care ar avea nevoie de trata­ment. Specialiştii au subliniat că, în Ro­mânia, mortalitatea prin cancer s-a dublat în pe­rioada 2009-2012 şi va continua să crească. Pe de altă parte, potrivit preşedintelui FABC, aproximativ 20 la sută din noua listă de medicamente compen­sate şi gratuite repre­zintă medi­camente noi pentru tratarea cancerului sau cu indi­caţie de cancer. El a atras însă atenţia asupra deficitului de cadre me­dicale, care a ajuns la cifra de 40.000. Cezar Irimia a adăugat că există şi veşti bune, una din­tre acestea fiind aceea că rata de supravieţuire a bolna­vilor cu cancer a crescut la cinci ani de la momentul diagnosti­cu­lui. „Această realitate, a creşte­rii supravieţuirii la cinci ani, are şi serioase implicaţii financiare: majoritatea pacienţilor primesc tratament şi accesează servi­ciile de sănătate în mod activ, adăugându-se celor noi diag­nos­ticaţi. Această presiune finan­ciară va creşte algoritmic în următoarea decadă, pe măsură ce cancerul va fi mai repede de­pistat şi mai bine tratat. Cele patru elemente de susţinere în tratamentul cancerului sunt: pre­venţia tuturor cancerelor care pot fi prevenite, tratamentul tu­turor cancerelor care pot fi tra­tate, vindecarea tuturor cance­relor care pot fi vindecate, fur­nizarea de îngrijiri paliative oricând sunt necesare”, a mai spus Irimia, în cadrul dezbaterii. La rândul său, Olga Cridlan de la Asociaţia P.A.V.E.L. a susţi­nut că lista medicamentelor dis­ponibile în spitale s-a îmbună­tăţit faţă de anii trecuţi, însă, în continuare, unele produse im­portante nu sunt disponibile.

Print Friendly, PDF & Email