Pasajul de sub Podul din Calea Şagului, luminat artistic

Fundaţia Interart Triade inaugurează, în cadrul Bienalei Art Encounters, lucrarea de lighting art installation Passage/Pasaj a artistei suedeze de origine sârbă Aleksandra Stratimitovici, care va lumina spațiul de sub Podul de pe Calea Șagului.

 

În contextul în care Timișoara devine Capitală Europeană a Culturii în anul 2021, sub semnul simbolic al luminii, „Iluminează orașul prin tine însuți!”, lucrările de artă urbană trebuie să preia și să reflecte acest deziderat al comunității, consideră reprezentanţii Fundației Triade. Care, consecventă programului său de susținere a artei în spațiul public, a realizat lucrarea Passage/Pasaj, dând semnalul că orașul își începe marea sărbătoare a Luminii.

Inaugurarea lucrării va avea loc miercuri, 1 noiembrie, de la ora 19, în spațiul de sub Podul de pe Calea Șagului. La eveniment vor participa Sorina Jecza, președintele Fundației Triade, Dan Diaconu, viceprimar al Timișoarei, Simona Neumann, directorul Asociației Timișoara Capitală Europeană a Culturii 2021 şi realizatoarea lucrării, Aleksandra Stratimirovici. Inaugurarea va fi urmată de un moment muzical susținut de Cvintetul de suflători din cadrul Filarmonicii Banatul.

Conceptul de la care a pornit artista vizează Pasajul drept un canal care unește mai multe locuri imaginare. Simbolizează deschideri ce creează oportunități, direcții de urmat. Artista a fost inspirată de simplitatea arhitecturală distinctă a podurilor, de amplasarea ritmică a grinzilor și a stâlpilor acestora, precum și de diversitatea spațiilor imaginare care apar sub poduri. „Atât în sens propriu, cât și figurat, podurile unesc și separă oamenii și locurile. Pasajul de sub pod creează o cale intangibilă, dar vizibilă, existentă sau imaginară care deschide o poartă spre imaginație”, spun reprezentanţii Fundaţiei Triade.

Am pornit dintr-un loc lipsit de privilegiul centrului, sub un pod dintr-o zonă «gri» a orașului, tocmai pentru a sugera puterea transformatoare a artei și a luminii. Am gândit acest proiect ca aport al Fundației Triade, în calitate de co-organizator ai Bienalei Art Encounters 2017, la secțiunea de artă în spațiul public. Am considerat că amploarea bienalei poate conferi cea mai bună vizibilitate momentului în care lucrarea de artă va fi prezentată in situ ca intervenție luminoasă. Ținând cont de efervescența pe care bienala o creează, am considerat că sinergiile născute cu acest prilej pot contribui la o valorizare pe măsură a unui moment luminos, în sens simbolic: deschiderea orașului spre lumina artei contemporane, a partajării emoției estetice, a participării la spiritul emulativ al momentului ce se construiește împreună”, spune Sorina Jecza, preşedintele Fundaţiei Triade.

Proiectul este finanțat de către Administrația Fondului Cultural Național și face parte din programul de artă în spațiul public al Bienalei Art Encounters.

Aleksandra Stratimirovic Daggfeldt, în vârstă de 49 de ani, este o artistă de origine sârbă, stabilită în Suedia. A absolvit studii de artă decorativă (sticlă și ceramică) la Academia de Arte Aplicate din Belgrad, și Design de iluminat şi Design Studio, la Academia Regală de Arte Frumoase și Design din Stockholm, şi a urmat studii pentru lumină naturală și arhitectură, la Institutul Regal de Tehnologie.

A realizat lucrări pentru spațiul public în Suedia și Serbia: Spitalul „Södersjukhuset”, din Stockholm, Stația de metrou Jacob, Școala „Heidenstamsgatan”, din Uppsala, Sala de hochei „Tattby-Fågelby”, în Nacka, Arstadal în Stockholm şi Lilla Alby School, din Sundbyberg. De asemenea, are lucrări expuse în Stockholm Läns Museum.

Print Friendly, PDF & Email