Balerinii din Sankt Petersburg, în „Lacul lebedelor”, la Timişoara

Cel mai faimos balet al tuturor timpurilor, Lacul lebedelor, va fi interpretat la Timișoara de o companie-fanion a baletului mondial, compania din St. Petersburg a lui Andrei Batalov.

 

Spectacolul va avea loc în 17 noiembrie, de la ora 20, la Opera Națională Română din Timișoara. Vedetele spectacolului vor fi balerinii Olga Golitsa, care o interpretează pe Odette/Odile, și Denis Nedak, în rolul lui Siegfried.Coregrafia este semnată de Marius Petipa și Lev Ivanov, iar scenografia, de Evgenii Gurenco.

Premiera mondială a acestui spectacol pe muzica lui P.I. Ceaikovski a avut loc în 20 februarie 1877, la Teatrul „Bolșoi”, din Moscova.

Compania „Sankt Petersburg Classical Ballet of Andrei Batalov” a fost înfiinţată în 2014 de Andrei Batalov, unul dintre legendarii balerini ruși, prim-solist al Teatrului „Mariinski”.

Absolvent al Academiei de Balet „Vaganova”, din Rusia, Andrei Batalov  domină scena de balet de mai mult de 25 de ani. În 1992 a devenit solist al Teatrului Academic de Stat „Mussorgsky”, din Sankt Petersburg, iar doi ani mai târziu câștiga statutul de prim-solist al Teatrului „Mariinski”. Acesta aparține unei aristocratice elite a dansului clasic din trecut și prezent, din care fac parte legende precum Vestris și Nijinsky, Mikhail Baryshnikov și Julio Bocca.

 

 

Andrei Batalov deține un palmares impresionat la marile concursuri internaționale de balet. A fost câștigător a medaliei de aur la Concursul Internaţional de Balet de la Nagoya, din Japonia, 1996, și la Paris, în 1997. A câștigat premiul 2 la Concursul Internațional „Rudolf Nureyev”, la Budapesta, în 1996, premiul 1 și Mihail Baryshnikov la Arabesque-96,  Concursul de Balet din Perm, în 1996, și Marele Premiu la Concursul International de Balet de la Moscova, în 1997.

În repertoriul Teatrelor „Mihailovski” (1992-1994) și „Mariinsky” (din 1994), Andrei Batalov a deținut roluri principale în cele mai importante spectacole de balet. Ca director artistic al companiei ce-i poartă numele, urmează marea tradiție a baletului rus, așa cum au construit-o Marius Petipa, Lev Ivanov, Alexander Gorsky, Mihail Fokin. Din 2010 el este și coregraf al Teatrului „Mihailovski”, având deja discipoli celebri ca Leonid Sarafanov.

Biletele pentru unica reprezentație a spectacolului  Timișoara s-au pus în vânzare la Agenția Operei Române din Timişoara.

Print Friendly, PDF & Email