Printre ultimele proiecte de hotărâri de Consiliu se numără şi unul anticipat de câteva luni, referitor la majorarea consistentă a impozitului pentru clădirile şi terenurile neîngrijite.
Adoptare anticipată
O majorare consistentă a impozitelor pentru clădirile şi terenurile neîngrijite ar putea intra în vigoare curând. Un proiect de hotărâre în acest sens a fost propus de Primăria Timişoara plenului Consiliului Local, la începutul acestei săptămâni.
Dacă proiectul se aprobă, pe proprietarii imobilelor neîngrijite îi aşteaptă, din ianuarie, majorări semnificative ale impozitelor, între 300% şi 500%, în funcţie de gradul de degradare al clădirii.
„Punctaj maxim”, cu impozit majorat în grad corespunzător vor avea clădirile cu crăpături de dimensiuni mari în pereţi, structură slăbită şi deformată, elemente componente ale structurii verticale lipsă, elemente din lemn rupte şi lipsă, deformări majore ale structurii şarpantei, coşuri de fum sau lucarne lipsă, elemente decorative desprinse, care prezintă risc de cădere, elemente de tinichigerie care lipsesc şi prezintă risc major pentru trecători, materiale componente ale tâmplăriei puternic deteriorate şi deformate, zugrăveală exfoliată sau decolorată peste 30% din suprafaţă, porţiuni de tencuială ce cad, se desprind şi/sau sunt puternic umede,
tencuială degradată peste 30% din suprafaţă, jgheaburi şi burlane deteriorate în totalitate sau lipsă, fără tubul de racord la reţeaua de canalizare, şi cu acoperiş care lipseşte sau este degradat peste 30% din suprafaţa totală.
„Eu consider că iniţiativa bună, pentru că e obligaţia proprietarilor să-şi îngrijească clădirile. Ideea este că, dacă nu-ţi permiţi să stai într-o clădire istorică, în centrul Timişoarei, vinzi şi te muţi acolo unde îţi permiţi. Pe de altă parte, inclusiv în acele zone vizate sunt clădiri cu apartamente sociale, cu bucătărie sau hol comun, şi proprietarii acestora sunt în imposibilitatea de a vinde, pentru că nimeni nu cumpără aşa ceva. Şi, în aceste condiţii, cred că proiectul ar trebui aplicat diferenţiat, ţinându-se cont de posibilităţile financiare ale proprietarilor”, spune Rodica Militaru, preşedintele Asociaţiei Proprietarilor din Timişoara.
Ambrozia aduce majorări de impozite
Pentru că terenurile neîngrijite, năpădite de ambrozie, şi-au adus din plin contribuţia la creşterea numărului timişorenilor care suferă de alergii, Primăria Timişoara doreşte să combată tendinţa de lăsare a terenurilor în paragină, stabilind aceeaşi grilă de impozitare semnificativ mai mare, cu majorări de 500% pentru proprietarii de terenuri neîngrijite.
Conform Primăriei, în categoria teren neîngrijit intră acele acele terenuri care se află într-un cartier construit şi locuit, dar care sunt neîngrădite, pe care nu s-au efectuat lucrări de prelucrare a solului, care nu au fost cultivate sau amenajate peisagistic şi pe care de regulă există abandonate deşeuri.
Fac excepţie de la evaluare terenurile neîngrijite pentru care proprietarii deţin autorizaţie de construire valabilă, în vederea construirii sau amenajării terenului şi care au anunţat începerea lucrărilor la Inspectoratul de Stat în Construcţii şi la Primăria Timişoara.
Ultimele comentarii