Deşi administraţia judeţeană este condusă de reprezentanţi ai unei formaţiuni politice de stânga, nu s-ar putea spune că au existat prea multe proiecte cu o implicare socială palpabilă, care să fi fost derulate în ultimii trei ani. Şi prea multe pe această componentă nu se schimbă nici după ultimul proiect declarat ca unul cu implicaţii sociale, care vizează realizarea unui centru de videoconferinţe.
Videoconferinţe şi cinci laptopuri
Privind retrospectiv la proiectele anunţate ca având implicare socială, în care au fost angrenate în ultimii ani autorităţile judeţene, se poate observa că sunt mult mai multe cele orientate spre componenta teoretică, de genul sesiuni de informare, conferinţe, tipărire de afişe şi pliante, decât cele cu o finalitate practică. Şi lucrurile nu par să se schimbe. Dovadă stă un proiect în care va fi angrenat Consiliul Judeţean Timiş şi care prevede organizarea unui centru de videoconferinţă ce va fi utilizat în scopul promovării incluziunii sociale şi pentru derularea sesiunilor de formare online.
Promotor al proiectului este Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, care „a prevăzut, la nivelul fiecărui judeţ, dotări moderne ce vor fi folosite pentru a susţine atingerea obiectivelor proiectului. Astfel, vor fi alocate echipamente IT performante, ce vor fi utilizate în cadrul programului de formare a specialiştilor implicaţi în domeniul incluziunii sociale, respectiv prin crearea unui Centru de videoconferinţă, ce va fi utilizat în vederea promovării incluziunii sociale şi pentru derularea sesiunilor de formare online.”
Centrul de videoconferinţă va include resurse IT hardware şi software şi va aduce, spun promotorii proiectului, beneficii şi după finalizarea implementării, facilitând schimbul de bune practici la nivel naţional şi local, prin intermediul resurselor de comunicare disponibile. Lucru care rămâne de văzut după finalizarea sa.
„Împreună cu soluţia de videoconferinţă, vor fi livrate în locaţie laptopuri pentru desfăşurarea sesiunilor de formare online pentru personal şi specialiştii implicaţi în domeniul incluziunii sociale. Laptopurile vor fi distribuite în funcţie de numărul de membrii ai grupului ţintă selectaţi din respectivul judeţ, judeţului Timiş revenindu-i cinci bucăţi”, se mai arată în acelaşi proiect de aprobare a participării administraţiei judeţene.
Deja a fost identificată şi locaţia în care va funcţiona viitorul centru de videoconferinţe, respectiv sala „Hilfe”, compusă din două birouri şi o sală multifuncţională, din administrarea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Timiş.
Cu toate acestea, este greu de estimat cu ce se vor îmbunătăţi lucrurile, din punct de vedere social, la nivelul judeţului, cu o sală de videoconferinţe şi cinci laptopuri.
Consilier judeţean: „Nu s-a prea văzut implicare socială”
Conform unor consilieri judeţeni, deşi administraţia judeţeană este condusă de un partid declarat de stânga – PSD, proiectele cu implicare socială şi rezultate concrete au cam lipsit în ultimii ani, iar c’nd au existat, s-au realizat cu direcţionare politică.
„Din ce am constatat, au fost sprijiniţi pe acest segment mai mult primarii PSD. Şi la repartizarea ajutoarelor sociale, se poate constata că sunt primării PSD unde se dau ajutoare sociale cu nemiluita, iar altele, unde ajutoarele sociale sunt foarte puţine. Unii primesc mai uşor, alţii, deloc. Şi aceasta poate şi pentru că structurile implicate în acordarea acestor componente de sprijin sociale sunt şi ele influenţate de politic. În rest, promisiuni şi cam atât”, spune consilierul judeţean PNL Tiberiu Lelescu.
Ultimele comentarii