Propunerea Comisiei Europene care garantează dreptul tuturor cetăţenilor din U.E. de a fi asistaţi de un avocat, în cadrul procedurilor penale, a fost adoptată în mod oficial, după primirea aprobării Consiliului de Miniştri. Acest lucru înseamnă că, în viitor, tuturor persoanelor suspectate, indiferent de locul în care se află pe teritoriul Uniunii Europene, le va fi garantat dreptul de a fi asistate de un avocat încă din etapele iniţiale ale procedurii şi până la încheierea acesteia.
Termen de implementare de trei ani pentru statele membre
Conform noilor norme europene, în cazul în care o persoană suspectată este arestată, noile norme vor garanta că persoana respectivă are posibilitatea de a comunica cu familia sa. În cazul în care cetăţenii suspectaţi se află în afara ţării lor de origine, ei vor beneficia de dreptul de a lua legătura cu consulatul ţării din care provin. „Această lege reprezintă atât o victorie pentru Justiţie, cât şi o victorie pentru drepturile cetăţenilor în U.E.”, a declarat Viviane Reding, vicepreşedinte al Comisiei Europene şi comisar U.E. pentru Justiţie. Aceasta mai spune că e vorba despre a treia propunere din partea Comisiei Europene privind garantarea drepturilor la un proces echitabil pentru toţi cetăţenii, din întreaga U.E. „Ne respectăm astfel promisiunea de a consolida drepturile cetăţenilor peste tot în Europa. Mingea este acum în terenul statelor membre care nu trebuie să piardă timp, ci să pună cât mai curând în aplicare această lege în sistemele lor naţionale, în beneficiul tuturor cetăţenilor noştri”, a mai precizat Viviane Reding.
După adoptarea propunerii, legea va fi publicată peste câteva săptămâni în Jurnalul Oficial al U.E., după care statele membre vor avea trei ani la dispoziţie pentru punerea în aplicare în legislaţia naţională.
În fiecare an există peste opt milioane de proceduri penale în U.E. Dreptul la apărare al oricărei persoane suspectate de comiterea unei infracţiuni este recunoscut pe scară amplă drept un element fundamental al unui proces echitabil. Cu toate acestea, condiţiile în care persoanele suspectate pot consulta un avocat diferă de la un stat membru la altul. De exemplu, se poate întâmpla ca persoana suspectată de comiterea unei infracţiuni să nu aibă posibilitatea de a fi asistată de un avocat pe parcursul interogatoriilor întreprinse de Poliţie. Există şi posibilitatea să nu fie respectată confidenţialitatea contactelor dintre persoanele suspectate şi avocatul lor. De asemenea, este posibil ca persoanele aflate în urmărire, în temeiul unui mandat european de arestare, să nu poată beneficia de un avocat în ţara în care a fost emis mandatul, până în momentul în care sunt predate acestei ţări. Există divergenţe similare în ceea ce priveşte dreptul persoanelor suspectate de a comunica unei rude, angajatorului sau consulatului ţării lor faptul că au fost arestaţi. Este posibil ca persoanele suspectate să nu poată beneficia în mod sistematic de acest drept, să îl obţină doar într-o etapă ulterioară a procesului ori să nu li se aducă la cunoştinţă faptul că s-a luat legătura cu familia lor.
Se estimează mai puţine abuzuri comise în faza de cercetare penală
Avocatul timişorean Lazăr Gruneanţu, fost decan al Baroului Timiş, apreciază drept salutare noile directive europene: „Este o idee extraordinară. Unui cetăţean european trebuie să i se acorde dreptul la apărare şi este firesc să beneficieze de asistenţă juridică din primele etape ale unei anchete penale ce îl vizează. Cred că în acest fel şi în România s-ar reduce numărul abuzurilor comise în faza de cercetare penală”.
Ultimele comentarii