O coloană tramvaie – de la cele de epocă la cele recent reabilitate, cu climă şi internet wireless – a putut fi văzută azi, la Timişoara, de Ziua Transportului Public.

Flota de epocă, scoasă la paradă

La ora 9, au pornit de pe Podul din Piaţa Maria un vagon tras de cai, tramvaiele gemene, aşa-numitul vagon Timiş, o platformă cu formaţia Peregrinii, un tramvai nou, recent reabilitat, şi un vagon restaurant. Acestea au plecat sprea Catedrala Mitropolitană. O parte au staţionat acolo, iar o parte, pe b-dul Regele Ferdinand I, până la Biserica Piaristă.

A fost scoasă la paradă, din Muzeul Regiei Autonome de Transport Timişoara, şi o parte a flotei de autobuze şi troleibuze vechi, staţionate pe b-dul 16 Decembrie 1989, spre Catedrala Mitropolitană.

Iar pe b-dul Regele Ferdinand au mai putut fi văzute un autoturn, două maşini de intervenţie, o maşină de intervenţie linie cale şi o automacara.

Totul, pe ritmuri de muzică istorică, interpretată de trupa Peregrinii, care au cântat pe tramvaiul Platformă, Timiş 2, staţionat în staţia Catedrală Mitropolitană.

146 de ani de la darea în funcțiune, la Timişoara, a primului tramvai tras de cai

Se împlinesc, azi, 146 de ani de la darea în funcțiune, la Timişoara, a primului tramvai tras de cai. Era o premieră naţională care venea la 37 de ani după premiera mondială, înregistrată la New York, în 1832, și la 15 ani după ce un astfel de tramvai a circulat pe străzile Parisului, în 1854.

Numele Timișoarei s-a înscris în acel an, 1869, alături de Bruxelles, pe lista primelor orașe europene în care s-a putut circula cu un astfel de mijloc de transport în comun. Se întâmpla cu trei ani înaintea Bucureștiului și cu ani buni înaintea multora dintre marile orașe europene.

Prima linie de tramvai din Timișoara, ale cărei lucrări au început în 1868, sub direcțiunea inginerului Eric Baader, a fost dată în folosință pe un traseu care avea o mie de stânjeni, adică aproximativ 1.896 de metri. Aceasta lega actualul cartier Cetate, din dreptul Pieței Sf. Gheorghe, de cartierul Fabric, ducându-i pe timișoreni din centrul orașului până spre zona în care se aflau, pe atunci, numeroase și renumite restaurante, cafenele și berării. La capătul de linie dinspre cartierul Fabric se aflau, în acei ani, celebra ospătărie „Regina engleză” – un local înzestrat cu săli în care se putea juca biliard sau cărți, cu o scenă mare, pe care se țineau vara reprezentanții în aer liber și cu o sală mare de dans – și la fel de celebra în epocă berărie „La Ursul negru”, cea mai frecventată din oraș, care era situată, potrivit cronicilor vremii, pe strada Fő utcza, din cartierul Fabric, adică pe actuala stradă Ştefan cel Mare. Clădirea fostei berării mai există și astăzi, potrivit informațiilor desprinse din arhivele orașului, ea fiind situată chiar lângă fostele casierii ale Electrica Banat.

Pitorescul mijloc de transport în comun proaspăt introdus în oraș se adresa tuturor categoriilor sociale, așa că până și reprezentanții păturii înstărite din Timișoara preferau o deplasare cu tramvaiul tras de cai în detrimentul birjei. Asta, şi pentru că prețul plătit pe un bilet de tramvai (în jur de cinci creițari), era până la de patru – cinci ori mai mic decât cel al unei călătorii cu birja.

Cum linia de tramvai lega zona centrală a orașului – unde era interzisă organizarea de petreceri zgomotoase la final de săptămână – de zona Fabric, în care se găseau unele dintre cele mai vestite restaurante, cafenele și berării din Timișoara, cronicile vremii vorbesc despre un adevărat exod al petrecăreților dinspre zona Cetate spre Fabric, petrecut în noaptea de sâmbătă spre duminică, către restaurantele de la capăt de linie.

Cum a început „povestea tramvaiului”, la Timişoara…

La momentul dării în folosință a primei porțiuni de linie de tramvai tras de cai, în 8 iulie 1869, Societatea de Tramvaie din Timișoara, care administra linia, avea la dispoziție – potrivit informațiilor desprinse din monografia transportului în comun din Timișoara, întocmită la 1929, de către reprezentanții Direcțiunii Tramvaelor Comunale – un controlor, şase încasatori, şapte vizitii și trei păzitori de linie, la care se adăugau cinci vagoane de persoane, 12 perechi de cai și trei perechi de cai de rezervă.

Bazele acestei societăți pe acțiuni au fost puse în 3 noiembrie 1867, iar proiectul, ale cărui premise au fost schițate de Carol Küttel, președinte al Societății și primar al orașului la acea vreme, și de membrii Maurițiu Sulyok, Antoniu Suchan, Carol Rieger, Arminiu Buttner, Eduard Gotthlif, Ioan Kralik, Arminiu Weiss, Lambert Tedeschi, Carol Augustin Fork și Ioan Kralik, era menit să facă posibil transportul de persoane și de mărfuri între suburbiile timișorene Fabric, Cetate și Iosefin. Planul prevedea ca linia de tramvai să ducă până la gara Căilor Ferate, din cartierul Iosefin.

Nou-înființata societate a primit, la începutul anului 1868, din partea Consiliului Timișoara, concesiunea care îi îngăduia dreptul de a construi pe teritoriul orașului o linie de tramvai tras de cai.

Avizele din partea Consiliului Comunal, precum și planurile aferente și statutele societății au fost înaintate, în 23 februarie 1868, Ministerului de Lucrări Publice și Comunicații.

Concesiunea pentru a construi pe teritoriul Timișoarei o linie de tramvai tras de cai a fost solicitată, însă, tot în aceeași perioadă, și de doi comercianți budapestani: J. Krammer și A. Herzberg. Aceștia au depus, în același timp, trei cereri, adresate Municipiului Timișoara, Ministerului de Interne și Ministerului de Comunicații, în care era specificat faptul că ofereau condiții financiare mai avantajoase pentru efectuarea lucrării. Adunarea Municipală, reunită în 31 martie 1868, a respins însă cererile, aprobând solicitarea venită anterior din partea societății alcătuite din cetățenii Timișoarei.

Așa se face că, la jumătatea lunii iunie a anului 1868, Societatea de Tramvaie din Timișoara, care îl avea în frunte pe primarul de atunci al orașului, a primit din partea Ministerului de Comunicații concesiunea, însă cu un termen scurtat de acordare a concesiunii, de la 50 de ani la 40 de ani și având obligația de a ceda, în schimbul unei despăgubiri, terenul concesionat, în situația în care dezvoltarea orașului ar fi impus transformarea liniilor ferate în linii destinate transportului cu trenul tras de locomotiva cu aburi. 

Inițiatorilor Societății de Tramvaie din Timișoara le-a fost acordat, însă, și dreptul de prioritate pentru înființarea de linii ferate cu cai pe întreg teritoriul orașului. În baza acordului de cesionare încheiat, la finalul perioadei de 40 de ani, titularii cesiunii se angajau să predea orașului toate construcțiile ridicate pe terenul comunal cesionat. Totodată, contractul prevedea și posibilitatea răscumpărării de către oraș, exact la prețul de achiziție acordat concesionarilor, a terenului destinat deschiderii străzii de-a lungul halei de bere „La Urs”, din Fabric, dar și faptul că societatea concesionară își asumă un sfert din totalul cheltuielilor de construcție și întreținere a podurilor peste care urma să treacă viitoarea linie de cale ferată.

Achiziția primelor 21 de vagoane de persoane ale tramvaiului s-a făcut, potrivit datelor desprinse din aceeași monografie a RATT, în decursul anului 1869, de la Fabrica de Vagoane din Viena.