Procesul falimentului combinatului timişorean Solventul, care sfidează principiul conform căruia cauzele de insolvenţă trebuie rezolvate cu celeritate, continuă. Cu noi amânări, la Tribunalul Iaşi. Şi pentru că se analizează posibilitatea unei noi strămutări a dosarului, sunt şanse mari ca  acest dosar să împlinească 20 de ani de când este judecat.

În justiţie din 1998

Periodic, Inspecţia Judiciară a Consiliului Superior al Magistraturii face monitorizări ale dosarelor cu vechime pe rolul instanţelor, recomandându-le Judecătoriilor, Tribunalelor sau Curţilor de Apel să rezolve rapid cauzele care au un stagiu mai mare de cinci ani de când se judecă. Cu toate acestea, procesul de insolvenţă al fostului combinat timişorean Solventul are un stagiu de trei ori mai lung pe rolul instanţelor, fiind înregistrat în prima fază în anul 1998.

Culmea este că niciun fel de structuri de control ale Ministerului Justiţiei nu par să grăbească sau să sugereze nevoia de accelerare a ritmului de judecată, procesul continuând la Tribunalul Iaşi, imperturbabil. În acest an, nu s-a întâmplat nimic notabil, în afară de obişnuitele amânări. La termenul din 7 ianuarie, instanţa a decis amânarea cauzei, la al doilea termen, din 4 martie, s-a hotărât din nou o amânare, după care la cel mai recent termen, din 27 iunie, instanţa a hotărât din nou să amâne judecata, „pentru continuarea procedurii”. Următorul termen a fost stabilit după vacanţa judecătorească, în 23 septembrie, însă lucrurile s-au complicat pentru că o parte din părţi şi-au exprimat intenţia de a solicita strămutarea cauzei, lucru care ar putea genera noi amânări.

Nici anul trecut lucrurile nu au stat altfel. Prima înfăţişare a fost pe 8 ianuarie, când s-a amânat cauza „pentru continuarea procedurii”, în 5 martie s-a amânat din nou, în 11 iunie a existat o nouă amânare, tot „pentru continuarea procedurii”, apoi, după vacanţa judecătorească, pe 10 septembrie, cauza a fost amânată din nou, după care a urmat un nou termen şi o nouă amânare pe 19 noiembrie.

Printre părţile din acest proces, înscrie la masa credală, se numără Regionala Timişoara a CFR, Apele Române Timişoara, BCR Timiş, Uzinele Sodice Govora şi, bineînţele, grupul de foşti salariaţi ai combinatului Solventul.

Solventul a intrat în procedură de insolvenţă în 1998 şi, în procedura falimentului, în 15 martie 2003. Procedura reorganizării judiciare a fost deschisă ca urmare a hotărârii din 18 iunie 1998 a Tribunalului Timiş, devenită irevocabilă în 1999.

În 7 februarie 2002 a fost aprobat planul de reorganizare a combinatului, cu plata eşalonată a creanţelor pe o perioadă de trei ani, fiind numit un administrator judiciar, iar pentru a fi înlăturate suspiciunile cu privire la obiectivitatea soluţionării cauzei, dosarul a fost strămutat de instanţa supremă la Tribunalul Alba, în 22 februarie 2002.

În 3 mai 2004, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului  Bucureşti a formulat o cerere de suspendare a procedurii falimentului, Executivul instituind la Combinatul Solventul Timişoara, pe o perioadă de trei ani, o procedură de supraveghere financiară, timp în care să se deruleze un program de restructurare şi redresare financiară. Împotriva acestei cereri de suspendare, trei creditori au făcut contestaţie.

În iunie 2007, dosarul a fost strămutat la Tribunalul Iaşi, care a fixat în acest dosar nu mai puţin de 70 de termene. “Probabil că şi din cauza strămutării un proces de insolvenţă se poate întinde pe o asemenea perioadă. Iar finalul unui asemenea proces este relevant numai în măsura în care patrimoniul este conservat. Nu ştiu dacă în străinătate mai există procese de insolvenţă atât de lungi, dar, sincer, mă îndoiesc”, declară avocatul timişorean Lazăr Gruneanţu.

Fost lider Cartel Alfa: „Inexplicabil, cu puţin timp înainte de lichidare, una dintre secţiile combinatului a fost retehnologizată complet”

Ştefan Gogoşanu, fost lider al Confederaţiei Cartel Alfa Timiş, structură sindicală care avea în componenţă şi Sindicatul Solventul, este sceptic că se va mai putea recupera ceva, la sfârşitul unui proces de insolvenţă cu peste 70 de termene: „Ce s-a pierdut nu se mai poate recupera, iar sumele care, eventual, se vor obţine din vânzări de terenuri sunt infinit mai mici decât banii investiţi de Statul român în retehnologizarea combinatului, în ultimii ani de funcţionare”.

Ştefan Gogoşanu este de părere că şi acum combinatul putea să funcţioneze, fiind un obiectiv de interes strategic, datorită conductei de legătură cu Pancevo. „Este inexplicabil faptul că, cu puţin timp înainte de lichidare, una dintre secţiile combinatului a fost retehnologizată şi modernizată complet, Statul investind sume fabuloase în utilajele de acolo, fabricate cu oţeluri şi aliaje extrem de scumpe, care au fost apoi tăiate şi vândute la fier vechi. Consider că la fel ca în cazul obiectivelor economice mari, poate că s-a dorit ca Solventul să nu mai existe, ca Statul român să nu aibă o astfel de unitate extrem de valoroasă mai ales în actualul context, şi să fie doar piaţă de desfacere pentru produsele altora”, mai spune fostul lider al Confederaţiei Cartel Alfa Timiş, structură sindicală care avea în componenţă şi Sindicatul Solventul.

S-a dărâmat după ureche

Şi mai grav este faptul că, pe lângă dezafectările neautorizate, care au cauzat nu o dată incendii de proporţii, dărâmarea fostelor clădiri ale Combinatului Solventul s-a făcut într-o bună parte după ureche. Fără să se ţină cont că unele au valoare de clădiri de patrimoniu.

Printre ultimele realizări legate de acest proces se numără demolarea unor clădiri istorice din zonă, cum e fosta Fabrică de spirt, construită în 1968. Inspectorii Primăriei s-au sesizat că demolările se fac ilegal şi au dispus imediat oprirea lucrărilor şi intrarea lor în legalitate, în termen de şase luni. Deşi Municipalitatea a solicitat clarificări privind aceste demolări nelegale, în termenul legal nu a venit nimeni să clarifice situaţia, motiv pentru care Primăria a aplicat o amendă de 50.000 de lei. Sancţiunea nu pare să fi avut vreun impact.

Şi Ordinul Arhitecților din România, filiala Timiş, luat atutudine, apreciind ca inadmisibilă acțiunea de demolare a ansamblului fostei platforme industriale Solventul, acțiune care aduce grave prejudicii patrimoniului industrial al Timișoarei.

Cu toate acestea, ceea ce s-a dărâmat ilegal nu mai poate fi reconstruit, oricâte amenzi s-ar da. Important e ca, în acelaşi context, după o astfel de dezafectare, să se întreprindă măcar măsurile de bază pentru ecologizarea zonei, ţinând cont de rezervoarele subterane cu produse petroliere rămase să se corodeze în timp şi să infesteze solul.

Un final lamentabil pentru un combinat de interes strategic

Cea mai mare fabrică de spirt, înfiinţată în 1869, şi devenită ulterior combinatul Solventul, a început ca o societate pe acţiuni, cu un capital de două milioane de coroane.

A fost înfiinţată pe o suprafaţă de 37.000 de metri pătraţi şi producea spirt simplu, rafinat şi denaturat, ulei afumat şi îngrăşăminte. Puterea de acţionare cu motoare cu aburi şi electrice era de 520 de cai putere. Producţia obţinută se vindea atât în ţară, cât şi în străinătate, de exemplu în Turcia.

În 1930 firma a luat numele de Prima Fabrică de Spirt şi Industrie Chimică din Timişoara SpA, iar obiectul de activitate s-a extins şi asupra fabricării diferitelor produse chimice, precum şi asupra comerţului cu aceste produse. Se fabrica spirt rafinat, acetonă, butanol, acetat de butil, de amil şi de etil, diacetonă, alcool, ulei de fuzel, hipoclorit de sodiu şi de calciu, hidroxid de sodiu, săpun de rufe, săpun moale, acid carbonic, borhot uscat şi altele. Capitalul social se ridica la 12 milioane lei, fiind 60.000 de acţiuni, cu valoare nominală de 200 de lei fiecare.

În perioada comunistă, Solventul devenise a treia întreprindere din Timişoara, ca valoare a producţiei industriale, după Comtim şi UMT. Solventul  avea cele mai complexe instalaţii din sud-estul Europei . Niciunul din statele vecine, Ungaria, fosta Iugoslavie sau Bulgaria, nu deţineau instalaţii de complexitatea celor din Timisoara. Combinatul primea două din materiile prime, etilena si propilena, de la combinatul HIP Pancevo, Iugoslavia, prin  conducte, considerate a avea interes strategic.