Solventul, cel mai lung proces de insolvenţă din istoria ultimilor ani

70 de termene, doar amânări în ultimii trei ani

Solventul dezafectatProcesul de insolvenţă al combinatului Solventul Timişoara, început în 1998 continuă şi acum, la Tribunalul Iaşi, unde a ajuns la termenul de judecată cu numărul 70. Cauza nu pare că se îndreaptă spre o soluţionare grabnică, ţinând cont că în ultimii trei ani, în acest proces nu au fost decât amânări.

 

„Celeritate” maximă

Teoretic, există regula ca procesele de insolvenţă să fie judecate cu celeritate maximă, tocmai pentru că, în cauze de acest gen, există riscul ca patrimoniul din care masa credală speră să-şi recupereze datoria să dispară rapid. Este o regulă care pare să fi fost ignorată în cazul procesului de insolvenţă al combinatului Solventul din Timişoara, care a început în anul 1998. În prezent dosarul se află pe rol la Tribunalul Iaşi, unde a ajuns la termenul cu numărul 70.

Între timp, s-a dezafectat şi s-a vândut aproape tot pe amplasamentul din Timişoara al fostului combinat, fiind greu de precizat din ce s-ar mai recupera debitele, în cazul în care procesul s-ar finaliza în acest an de pildă. Însă, după cum arată parcursul său pe rolul instanţei ieşene, ar mai putea trece câţiva ani buni până s-ar ajunge la o decizie finală în dosar. Şi aceasta pentru că în ultimii trei ani, în acest proces nu s-a desfăşurat nimic notabil, în afară de amânări.

Anul trecut, de pildă, prima înfăţişare a fost pe 8 ianuarie, când s-a amânat cauza „pentru continuarea procedurii”, apoi în 5 martie, când, din nou, s-a amânat, în 11 iunie, când a existat o nouă amânare, tot „pentru continuarea procedurii”, apoi, după vacanţa judecătorească, pe 10 septembrie, când, din nou, cauza s-a amânat, după care a urmat un nou termen şi o nouă amânare pe 19 noiembrie, după care deja cauza a primit primul termen în acest an, pe 7 ianuarie, când instanţa a decis că „se amână cauza pentru continuarea procedurii”. Următorul termen este fixat în 4 martie, iar soluţia de la acest termen pare a fi previzibilă.

„Pe mine nu mă mai surprinde absolut nimic. Un proces care se întinde pe o perioadă atât de mare nu poate să indice decât un singur lucru: că sunt în spate interese la fel de mari pentru ca lucrurile să nu se clarifice nici măcar acum. Oricum, intrarea în insolvenţă a Solventului a fost una cu dedicaţie”, spune Ştefan Gogoşanu, liderul timişean al Cartel Alfa, confederaţie sindicală la care era afiliat şi fostul sindicat al combinatului Solventul.

Solventul a intrat în procedură de insolvenţă în 1998 şi, în procedura falimentului, în 15 martie 2003. Procedura reorganizării judiciare a fost deschisă ca urmare a hotărârii din 18 iunie 1998 a Tribunalului Timiş, devenită irevocabilă în 1999.

 În 7 februarie 2002 a fost aprobat planul de reorganizare a combinatului, cu plata eşalonată a creanţelor pe o perioadă de trei ani, fiind numit un administrator judiciar, iar dosarul Solventul – pentru a fi înlăturate suspiciunile cu privire la obiectivitatea soluţionării cauzei – a fost strămutat de instanţa supremă la Tribunalul Alba, în 22 februarie 2002.

În 3 mai 2004, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului  Bucureşti a formulat o cerere de suspendare a procedurii falimentului, Executivul instituind la Combinatul Solventul Timişoara, pe o perioadă de trei ani, o procedură de supraveghere financiară, timp în care să se deruleze un program de restructurare şi redresare financiară. Împotriva acestei cereri de suspendare, trei creditori au făcut contestaţie.

În iunie 2007, dosarul a fost strămutat la Tribunalul Iaşi, care a fixat în acest dosar nu mai puţin de 70 de termene, ceea ce face ca procedura de insolvenţă a companiei din Timişoara să fie una dintre cele mai lungi din România. 

Reprezentantul unei firme care a vrut să achiziţioneze peste 80% din acţiunile deţinute de stat la Combinatul Solventul a reclamat Curţii Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg termenul nerezonabil de judecare a litigiului. Rămâne de văzut dacă intervenţia instanţei europene va duce la o soluţionare mai rapidă a acestui dosar, sau dacă totul se va termina cu alte despăgubiri pe care Statul român va trebui să le plătească.

Printre creditorii din masa credală în acest proces „de cursă lungă” se numără AVAS (care nici nu mai există în forma veche ca instituţie, fiind acum AVAS), salariaţii combinatului, Petrom, BCR, Rompetrol – fosta Petromidia Constanţa, Apele Române şi Regionala CFR Timişoara.

Un simbol pentru istoria locală

Cea mai mare fabrică de spirt, înfiinţată în 1869, şi devenită ulterior combinatul Solventul, a început ca o societate pe acţiuni, cu un capital de două milioane de coroane. A fost înfiinţată pe o suprafaţă de 37.000 de metri patraţi şi producea spirt simplu, rafinat şi denaturat, ulei afumat şi îngrăşăminte. Puterea de acţionare cu motoare cu aburi şi electrice era de 520 cai putere. Producţia obţinută se vindea atât în ţară, cât şi în străinătate, de exemplu în Turcia. În anul 1926 s-a introdus fabricarea acidului carbonic şi, în anul 1929, fabricarea butanolului şi acetonei. În 1930 firma a luat numele de Prima Fabrică de Spirt şi Industrie Chimică din Timişoara SpA, iar obiectul de activitate s-a extins şi asupra fabricării diferitelor produse chimice, precum şi asupra comerţului cu aceste produse. Se fabrica: spirt rafinat, acetonă, butanol, acetat de butil, de amil şi de etil, diacetonă, alcool, ulei de fuzel, hipoclorit de sodiu şi de calciu, hidroxid de sodiu, săpun de rufe, săpun moale, acid carbonic, borhot uscat şi altele. Capitalul social se ridica la 12 milioane lei, fiind 60.000 de acţiuni, cu valoare nominală de 200 de lei fiecare.

În perioada comunistă, Solventul devenise a treia întreprindere din Timişoara, ca valoare a producţiei industriale, după Comtim şi UMT. Solventul  avea cele mai complexe instalaţii din sud-estul Europei . Niciunul din statele vecine – Ungaria, fosta Iugoslavie sau Bulgaria nu deţineau instalaţii de complexitatea celor din Timisoara. Combinatul primea două din materiile prime, etilena si propilena, de la combinatul HIP Pancevo, Iugoslavia, prin  conducte, considerate a avea interes strategic.

“Solventul nu trebuia să ajungă în insolvenţă, ţinând cont de specificul său şi de relaţia foarte bună pe care o avea cu întreprinderile de profil din Serbia, fără să mai vorbim de conducta de legătură cu Pancevo. Trebuia să se găsească o soluţie de revigorare, mai ales că exact cu doi ani înainte să se decidă închiderea se investise în utilaje noi. Au existat interese ca Solventul să ajungă aici nu doar pentru teren şi clădiri, ci mai ales pentru utilaje, multe din acele rezervoare fiind făcute din aliaje de oţel foarte scumpe. Dar trebuie să spunem adevărul: nici Uniunea Europeană nu era interesată ca în România să existe un astfel de combinat performant. Trebuia să devenim o ţară cu o economie extrem de slabă, o piaţă de consum, ceea ce s-a şi întâmplat”, susţine Ştefan Gogoşanu.

Dezafectări iresponsabile

Solventul dezafectatÎn ciuda semnalelor trase de presă şi a controalelor dese ale autorităţilor locale, procesul de dezafectare şi demolare de la Solventul a continuat ani buni, cu toate riscurile aferente din punct de vedere al mediului. Printre ultimele “realizări” legate de acest proces se numără demolarea unor clădiri istorice din zonă, cum e fosta Fabrică de spirt, construită în 1968. Inspectorii Primăriei s-au sesizat că demolările se fac ilegal şi au dispus imediat oprirea lucrărilor şi intrarea lor în legalitate în termen de şase luni. Deşi Municipalitatea a solicitat clarificări legate de aceste demolări nelegale, în vederea clarificării neregulilor constatate, în termenul legal nu a venit nimeni să clarifice situaţia, motiv pentru care Primăria a aplicat o amendă de 50.000 de lei. Sancţiunea nu pare să fi avut vreun impact şi, la scurt timp, se descoperea, în zonă, efectuarea, fără acord de mediu, a unor excavaţii pentru dezgroparea conductei ce făcea legătura dintre Solventul şi combinatul Hi Pancevo.

Problema de care se lovesc, însă, şi autorităţile este ambiguitatea situaţiei legate de administrarea Solventului. 

Pe amplasamentul Solventul, unde există încă în rezervoare subterane cantităţi mari de reziduuri de solvenţi, în urmă cu câţiva ani, mai precis în momentul privatizării, un întreprinzător avusese ideea construirii unui viitor ansamblu rezidenţial, deşi, fără o ecologizare riguroasă şi de durată, impactul acelui mediu pentru sănătatea viitorilor locatari ai respectivului ansamblu imobiliar, rămas, din fericire, pe hârtie, ar fi fost unul grav. La un moment dat, din cauza faptului că la Solventul continuau să fie semnalate noi şi noi dezafectări făcute fără toate autorizaţiile necesare, Ministerul Administraţiei şi Internelor a primit sesizări de la mai mulţi parlamentari de Timiş, care solicitau verificarea motivului stagnării anchetării ilegalităţilor de la fostul combinat. În aceste interpelări se arăta că, deşi autorităţile au aplicat amenzi de sute de mii de lei pentru neregulile constatate în ceea ce priveşte nerespectarea legislaţiei de mediu, iar Poliţia a deschis dosar penal, reprezentanţii combinatului au continuat procesul de dezafectare a utilajelor, dar dosarul penal a rămas nefinalizat.

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

Jurnalist Timpolis, bogdan.piticariu@timpolis.ro