Sindicatele din sistem “felicită” Guvernul pentru descentralizarea Poliţiei

“Nu vrem sclavie politică în Poliţia Română”, spun reprezentanţii Sindicatului Naţional al Agenţilor de Poliţie

Una dintre probleme cele mai spinoase legate de descentralizare se referă la prezumtiva trecere a structurilor de Poliţie Rutieră şi Ordine Publică în subordinea primăriilor. Mai multe sindicate şi-au arătat deja dezacordul cu privire la această variantă, susţinând că se creează premisele unei “sclavii politice” în Poliţie. Conform unor lideri de sindicat locali, şi în Timiş există îngrijorări legate de anunţata descentralizare.

“Aţi decis dictatorial transferul”

miting-politisti-pro-lexDupă cum era de aşteptat, proiec­tul de descentralizare care include varianta trecerii structurilor de Ordine Publică şi Rutieră în subordinea Primă­riilor a dus la proteste ale unor sindi­cate din Poliţie, proteste care continuă şi în prezent.

“Important e să facem descentra­lizarea, totală sau parţială. Că, în ceea ce priveşte Poliţia de Ordine Publică şi Circulaţia Rutieră, vor fi trecute aceste com­petenţe la primarii de oraşe şi mu­nicipii, exclusiv sau nu, e important dar nu este un casus belli”, declara pe această temă viceprim-ministrul Liviu Dragnea, precizând că a fost informat asupra nemulţumirilor sindicatelor din Poliţie, care au ameninţat că vor pro­tes­ta şi vor picheta Guvernul dacă acest proiect va fi adoptat.

Între timp, în această săptămână, sindicatele din sistem au continuat să-şi arate dezacordul, Sindicatul Naţional al Agenţilor de Poliţie precizând într-o scrisoare deschisă adresată premieru­lui Victor Ponta“noi, poliţiştii, am înţeles din spusele dumneavoastră că doriţi politizarea Poliţiei Române până la agenţii de poliţie din stradă, pe care vreţi să-i aruncaţi în subordinea prima­rilor. Am spus «aruncaţi» pentru că aţi de­cis dictatorial transferul acestor poli­ţişti fără să ţineţi cont de opiniile noas­tre şi de consecinţele dezastruoa­se ce s-ar produce dacă planul dum­nea­voastră va fi dus la îndeplinire”.

Sindicaliştii susţin că descen­tra­lizarea structurilor de poliţie ar fi o ma­nevră pur politică, făcută  doar pentru interesul partidului aflat la guvernare şi interesele personale ale primarilor.

Sindicatul Naţional al Agenţilor de Poliţie consideră că prin acest transfer nu se urmăreşte decît o politizare mai aprigă a sistemului şi crearea de pâr­ghii de control ale primarilor asupra poliţiştilor. Imaginea Poliţiei Române este reprezentată, primordial, de poliţiştii în uniformă, cei din structurile de Ordine Publică şi Poliţie Rutieră, spun sindicaliştii. Or, politizarea acestor structuri nu va duce decât la dispariţia instituţiei însărcinate cu protecţia cetăţenilor, prin aservire politică. “Şefii din Poliţie, în multe cazuri, sunt deja numiţi politic, iar de peste 20 de ani niciun politician nu a mişcat un deget pentru o reformă corectă în acest sistem putred şi corupt. Nu este normal să hotărâţi aşa, de unul singur, pardon, consiliat de domnul Dragnea, măcelărirea Poliţiei Române, fără a exista un studiu de impact şi un funda­ment real. Vă doriţi o Poliţie slabă? Vreţi ca poliţiştii din stradă, cei văzuţi de cetăţean, care trebuie să-l facă să se simtă în siguranţă pe străzi, să fie sub­jugaţi politic de primarii care abia aş­teaptă să aibă şi controlul nostru, pen­tru că poliţii particulare le-aţi înfiinţat deja prin lege?”, întreabă liderii sindi­catului semnatar al scrisorii deschise.

Nu în ultimul rând, Sindicatul Na­ţional al Agenţilor de Poliţie îl somează public pe primul-ministru să renunţe la descentralizarea în aceas­tă formă şi să-şi îndrepte atenţia “spre o reformă cinstită a acestei instituţii, fără ames­tecul politicului, în care cei profesio­nişti să fie lăsaţi să-şi facă meseria, iar neaveniţii, oportuniştii şi incompetenţii să fie înlăturaţi”.

Îngrijorări şi în Timiş

Comisarul-şef Doinel Malcoci, liderul judeţean al Sindicatului Naţio­nal al Poliţiştilor, susţine că şi la nivelul judeţului Timiş există îngrijorări la nivelul structurilor de Poliţie Rutieră şi Ordine Publică în ceea ce priveşte prezumtiva trecere în subordinea Primăriilor. “Există şi poliţişti care sunt disperaţi, în primul rând din cauza politizării, care se estimează că se va accentua în structurile de poliţie, odată cu această subordonare către Primării. În al doilea rând, este vorba de salari­zare, pentru că sunt destule Primării care nu stau deloc bine cu resursele fi­nanciare, şi nu se ştie dacă au fondu­rile necesare pentru a suporta plata acestor salarii. Aceleaşi preocupări există şi în varianta în care se esti­mează că structurile de Rutieră şi Ordine Publică s-ar putea uni cu Poliţia Locală. Or, din ce se aude, în momentul de faţă există o diferenţă salarială semnificativă între structurile de Poliţie şi cele de Poliţie Locală”, spune liderul sindical.

Pe de altă parte, precizează acesta, este destul de clar în momentul de faţă că structurile de Rutieră şi Ordine Pu­blică vor trebui trecute în subordinea administraţiei locale până la integra­rea României în zona Schengen, după model vest-european.

Print Friendly, PDF & Email