Contribuie educaţia religioasă la dezvoltarea armonioasă a psihicului copilului? Poate avea aceasta consecinţe emoţionale nefaste, în situaţia în care sentimentul religios le este cultivat copiilor prin asocierea cu o serie de elemente generatoare de angoase? Care este rolul şi responsabilitatea ce revin profesorului de religie? Sunt câteva întrebări la care am rugat un psiholog şi specialist în terapie familială să ne răspundă.

Un tărâm generator de angoase?

La începutul anului trecut, o semnalare venită din partea părinţilor unui elev în clasa a IV-a în cadrul Şcolii Gimnaziale nr. 19 din Timişoara, atrăgea atenţia asupra modului în care o profesoară de religie înţelegea să le vorbească elevilor despre subiecte cu un puternic impact emoţional asupra psihicului lor. Potrivit relatării unui părinte, aceasta evoca, în cursul orelor de religie, pedepsirea cu flăcările iadului a tuturor femeilor care au făcut avorturi: “Imaginaţi-vă frica unor copii la ameninţarea că vor fierbe în cazanul cu smoală şi alte bazaconii de genul ăsta!”, a consemnat atunci părintele. Acesta a mai spus că fiul său a fost timorat de o serie de ameninţări venite din partea profesoarei de religie: “A început să plângă, însă efectul avea să fie mult mai profund, comportamentul lui de acasă schimbându-se brusc”, a precizat părintele, adăugând că o serie de ameninţări directe formulate la adresa copilului au venit în contextul în care ei, părinţii, şi-au exprimat, în scris, dorinţa ca acesta să nu frecventeze orele de religie. Şi aceasta întrucât,  “operarea cu termeni abstracţi, impunerea unor norme a căror subtilităţi de înţelegere e dificilă şi pentru un adult, poate crea frici, spaime, unor copii de opt – zece ani, care le pot marca psihicul în mod iremediabil. Prin urmare, cred că, atunci când va fi mare, va alege singur calea spirituală, dacă va simţi nevoia”.
Ulterior semnalării de către copii a situaţiilor menţionate anterior, părinţii s-au adresat în scris reprezentanţilor ISJ Timiş, reclamând faptul că profesoara de religie Eliza Rada ar fi afirmat în faţa copiilor că le blestemă pe mamele care fac avorturi, întrucât acestea se fac vinovate de crimă şi preciza că acestea vor arde în flăcările iadului, dacă vor recurge la întreruperea cursului unei sarcini.

Reacţia ISJ Timiş a fost, însă, destul de palidă, reprezentanţii instituţiei eschivându-se de la a oferi un răspuns explicit şi de la a lua măsuri de sancţionare a cadrului didactic incriminat.

Un factor de dezvoltare mentală şi spirituală

Polemicile iscate recent pe marginea exprimării acordului scris de către părinţi cu privire la frecventarea de către elevi a orelor de religie au readus în discuţie inclusiv acest gen de situaţii. Unul dintre aspectele asupra cărora părinţii au exprimat reţineri a constat tocmai în riscul bulversării echilibrului emoţional al copiilor, prin cultivarea fricii, ca urmare a prezentării, de către profesorul de religie, a caracterului angoasant al consecinţelor ce derivă din încălcarea unor precepte creştine.

Pentru a vedea în ce măsură ora de educaţie religioasă reprezintă un factor care contribuie la modelarea spirituală a copiilor sau poate fi percepută, în eventualitatea unor abordări inadecvate, ca un potenţial factor de constrângere, am solicitat opinia psihologului şi specialistului în terapie familială, Ileana Rogobete. Potrivit aprecierii acesteia, din punct de vedere psihologic, studierea religiei în şcoală este un factor care poate veni în sprijinul unei dezvoltări mentale armonioase a copiilor: “Ar fi o mare pierdere să se excludă din viaţa copiilor singura ocazie din contextul şcolar în care se poate investi în dezvoltarea lor spirituală”. Aceasta citează şi opinia psihoterapeutului american Virginia Satir, potrivit căreia dezvoltarea armonioasă a fiinţei umane are printre componentele sale de bază şi dezvoltarea spirituală, în care ar trebui investit la fel ca în domeniile care ţin de dezvoltarea fizică, cognitivă, relaţională sau estetică.

Psiholog Ileana Rogobete: “Un profesor de religie care induce frica este o persoană imatură spiritual„

Plasând problema studierii religiei în şcoală, în contextul care a iscat recentele polemici, Ileana Rogobete atenţionează că obiecţiile care au fost invocate frecvent derivă nu atât din dezbaterea oportunităţii studierii religiei în şcoală, cât din aspecte desprinse din modul în care această disciplină este predată. Ea apreciază că extrem de importantă este definirea obiectivelor pe care şi le propune ora de religie, precum şi abilitatea cadrului didactic de predare şi capacitatea acestuia de a transmite, inclusiv prin conduita personală şi prin puterea exemplului propriu, valorile al căror exponent teoretic este. Întrucât, apreciază Ileana Rogobete, şi de elementele enumerate anterior depinde felul în care vor percepe copiii mesajele ce le sunt transmise în cursul orei de religie: “Fiecare disciplină are scopuri şi obiective clare pe marginea cărora se elaborează un plan de predare. Şansa sau riscul şi în cadrul predării religiei (la fel ca în alte discipline) este să-i apropie pe copii (de credinţă, în cazul religiei) sau să-i îndepărteze. Depinde foarte mult de persoana care predă şi de abilitatea profesorului de religie de a arăta prin propria-i viaţă valorile religioase pe care le predă copiilor. În acest sens, responsabilitatea şi autenticitatea profesorului de religie este mult mai mare decât a unui profesor de matematică.”

Chestionată despre felul în care poate fi afectat universul emoţional vulnerabil al copiilor de introducerea unor concepte prin asocierea acestora cu imagini care cultivă sau întreţin frica, aşa cum s-a petrecut în unele cazuri relatate în mass-media, Ileana Rogobete apreciază că modul în care sunt abordate aceste subiecte depinde şi de profilul spiritual şi de maturitatea spirituală a dascălului de religie şi reflectă implicit modul în care acesta înţelege să se raporteze la Divinitate: “Dacă profesorul de religie a experimentat în propria-i viaţă iubirea jertfitoare si iertarea divină, la ora de religie nu va pune accentul pe faptul că acela care păcătuieşte va arde în focul iadului, ci mai degrabă va fi preocupat să transmită mesajul bucuriei, iertării şi eliberării de păcat prin jertfa lui Isus. Dacă un copil a aflat la şcoală că mama îi va arde în focul veşnic pentru că a făcut avort, nu numai ca va urî un astfel de Dumnezeu, dar va duce cu el trauma pierderii inevitabile a mamei, care îi va afecta starea emoţională şi relaţiile cu ceilalţi. Un profesor de religie care induce frica în copii (prin imagini terorizante) în speranţa că va obţine ascultare, este mai de grabă o persoană imatură spiritual, frustrată şi nemulţumită de propria-i persoană.”

În relaţia dintre profesor şi elev, mai explică psihologul Ileana Rogobete, cea mai mare responsabilitate îi revine celui plasat în poziţia de putere, adică dascălului, acesta fiind responsabil pentru binele emoţional al elevului. Şi, adaugă ea, o abordare a religiei în termeni meniţi să cultive şi să întreţină frica nu numai că nu îl ajută pe copil să dobândească valorile creştine, dar îi va crea dificultăţi în ce priveşte raportarea la sine şi la cei din jur : “Din perspectivă sistemică, un dezechilibru într-un anumit domeniu afectează întreaga fiinţă şi dezvoltarea ei. Într-o relaţie, responsabilitatea cea mai mare revine persoanei din poziţia de putere. Or, în relaţia profesor-elev, este evident că responsabilitatea pentru binele emoţional al elevului o poartă dascălul.”

Ileana Rogobete subliniază că ora de religie ar trebui să reprezinte un prilej de educare, nu unul de îndoctrinare a elevilor, întrucât dacă ora de religie se transformă în îndoctrinare abuzivă într-o anumită direcţie confesională, există riscul ca elevii să dezvolte atitudini de intoleranţă şi superioritate faţă de cei care sunt diferiţi de ei. Şi subliniază şi faptul că important este modul în care elevii studiază religia în şcoală, astfel încât această disciplină de studiu să poată duce la o dezvoltare armonioasă a ceea ce psihologul numeşte sinele autentic, ale cărui atribute definitorii reflectă valorile pe care persoana le declară : “Aşa, poate în viitor nu vom mai avea politicieni care se închină în biserică şi în acelaşi timp se implică în afaceri obscure de înaltă corupţie, secătuind de resurse comunitatea pe care ar trebui s-o slujească.„

Ileana Rogobete mai spune că solicitarea consimţământului părinţilor pentru ora de religie relevă mai degrabă fuga de răspundere a Ministerului Educaţiei şi neasumarea responsabilităţii în procesul educaţional.