Declaraţia Summitului din Tara Galilor, înseamnă mai mult decât de o declaraţie politico-militară. Situaţia internaţională actuală este foarte încordată, după o perioadă de relativă acalmie, motiv pentru care au fost necesare decizii majore de la întâlnirea celor 60 de şefi de stat, 70 de miniştri de Externe şi 70 de miniştri ai Apărării, în contextul conflictelor din Ucraina, Irak, Siria şi Libia. NATO şi-a redefinit în sfârşit existenţa, coerenţa, motivaţia determinată de crearea acestor stări de pericol pentru pacea mondială.

Devine România o piedică pentru Rusia?

Ameninţarea nucleară, revenită în limbajul Moscovei, este de fapt actualizată la noile condiţii create, inclusiv de o anumită toleranţă a NATO şi UE faţă de Rusia. La această stare de lucruri se mai adaugă ameninţarea Statul Islamic din Irak şi Levant (ISIL), apărut după uciderea emirului Bin Laden şi după eşecul parţial ale unor revoluţii islamice în statelor din Nordul Africii şi cel al Orientului Mijlociu.

Scopul revoluţiilor din această zonă trebuie să ducă, potrivi planului Al Qaeda, la preluarea puterii în cât mai multe state şi la naşterea Califatului mondial, aşa cum era prevăzut în strategia pentru instituirea împărăţiei lui Allah în lume.

Cele 113 puncte ale Declaraţiei Summit-ului din Ţara Galilor, adoptate de şefii de stat şi de guvern participanţi, reprezintă mai mult decât de o declaraţie politico-militară. Reprezintă un set de măsuri care să dea un răspuns la situaţia inflamată creată în Europa Centrală şi de Est, respectiv în Ucraina.

Considerând cele prezentate, vom analiza, în detaliu, răspunsurile NATO la agresiunea Rusiei, după ce vom stabili din punct de vedere geopolitic de ce reacţionează în acest mod Rusia, urmaşă a URSS, după ce a pierdut cinci milioane de kilometri pătraţi şi mai mult de jumătate din populaţia de aproape 300 de milioane de locuitori ai URSS, ajungând în prezent la 141de milioane de locuitori, cu o perspectivă sumbră de a ajunge la numai 111 milioane de locuitori, în 2050, din care cel puţin 20% din populaţie o va constitui comunitatea musulmană.

Potrivit lui Robert Kaplan, Rusia sleită de ţarism şi comunism are nevoie urgentă de un ideal unificator, înălţător pentru a atrage fostele popoare supuse.

Interesant este de cercetat şi poziţia ideologului partidului Rusia unită, Aleksandr Dughin. Fiind un apropiat al „ţarului Putin”, acesta, în lucrarea sa de referinţă Bazele geopoliticii, vol. 1, scrisă în 1990, lanseaza un indemn spre tradiţie pentru Rusia, un îndemn atât de necesar din cauza confuziei create la destrămarea rapidă a URSS şi a expansiunii Vestului până la graniţele naţionale ruseşti.

Toate acestea au fost posibile în haosul în timpul mandatului preşedintelui Boris Elţîn, marcat de o ţară în colaps, cu un PIB ajuns la 50% şi cu pericolul grav al separatismului total al Federaţiei Ruse.

Un pic poate cam dur, Dughin apreciază că ruşii nu mai au un stat, Rusia actuală nu mai are o istorie statală, cu hotare întâmplătoare, orientări culturale tulburi, un regim confuz şi instabil, cum era sub preşedintele Elţîn, cu o economie fragmentată şi dezordonată, o hartă etnică eterogenă, cu structuri politice formate prin inerţie după ruperea URSS. Deci, Federaţia Rusă nu reprezintă URSS, statul rus integral, nici CSI.

Concluzia lui Aleksandr Dughin este, însă, stupefiantă : „Chiar dacă statul rus nu există, anumite principii juridice rămân valabile în tot spaţiul ex-sovietic”. Iar criteriile etnice, religioase şi culturale devin secundare sau chiar ignorate în raport cu cele administrative, adică legitimitatea postimperială, Euroasia. În aceste condiţii, Rusia a devenit succesoarea Bizanţului? Întrebarea se impune cu atât mai mult cu cât întreaga responsabilitate istorică revine ţarilor ruşi, Bisericii ruse şi poporului rus.

Clasa politică şi opinia publică ruse coincid cu proiectul revenirii la continuitate istorică a politicii Rusiei şi anume cele trei mari direcţii: 1. Străinătate apropiată (soarta ruşilor din zona vecinătăţii apropiate, vezi: Transnistria, Crimeea, Estul Ucrainei etc.), 2. Comunitatea Economică Euroasiatică, înfiinţată în octombrie 2000, din şase republici: Rusia, Belorusia, Kazahstan, Tadjikistan, Kârghistan, Uzberkistan, 3. Organizarea Tratatului de Securitate Colectivă, înfiinţat în 1992, din şapte membri, cei şase de mai sus plus Armenia.

Dughin mai face şi o apreciere: „Gestionarea sistemului energetic rusesc are o extraordinară influenţă în spaţiul Uniunii Europene”. Acesta susţine că Putin a reuşit să facă fuziunea între geopolitica şi geoeconomie, prin naţionalizarea politicii externe ruse, controlul sectoarelor strategice (bănci, armament, energie, transporturi feroviare), renaţionalizarea marilor întreprinderi şi, nu în ultimul rând, prin puterea ideologiei.

În prefaţa autorului, prefata scrisa in anul 2010 la ediţia în limba română a cărţii, Dughin se referă şi la România, aflată în zona „cordonului sanitar”, cu o orientare anti-Rusia, poate diferită de poziţia UE. Între altele, acesta susţine că există vulnerabilităţi de sistem accentuate prin instrumentalizarea naţionalismului românesc de către SUA şi prin ideea de integrare a Republicii  Moldova. Tot potrivit lui Dughin, dacă NATO ar ajunge la frontierele Rusiei, acest lucru duce în mod evident la o „exacerbare a relaţiior”. Tot Dughin menţionează că „integrarea Transnistriei determină, afectează poziţia strategică a Rusiei în perspectiva prăbuşirii Ucrainei”. Devine oare România o piedică pentru Rusia?

Aceasta presupune eliminarea cordonului sanitar, ca măr al discordiei, iar Noua Europă să îşi redefinească identitatea geopolitică, adică Rusia şi Europa şi nu SUA. Astfel, apreciază A. Dughin, România îşi poate asigura dezvoltarea economică şi păstra identitatea culturală în Euroasia.  

Nu trebuie uitat ca identitatea spirituală a acestor popoare s-a format ca urmare a luptei împotriva islamului în sud, a catolicismului în vest, deci este legată de ortodoxie, alte motive ce statele din cordonul sanitar să se integreze cu Rusia.

Ideologul lui Putin: „Integrarea României şi a Moldovei este iminentă conform intereselor Moscovei, sub noua ordine euroasiatică”

Referitor la Ucraina, Dughin apreciază că acest stat are o existenţă de marionetă, fără sens geopolitic, un stat de margine ca şi statele baltice însă chintenstenţa existenţei Ucrainei este identică cu lovitura monstruoasă asupra securităţii geopolitice a Rusiei cu o invazie asupra teritoriului ei. Aşadar, existenţa pe mai departe a Ucrainei unitare este inadmisibilă şi acest teritoriu trebuie împărţit în zone corespunzătoare realităţii, respectiv:  Ucraina de Est ( Nipru – Marea Azov), Crimeea (imposibil de lăsat Ucrainei, aceasta fiind un pericol pentru securitatea Rusiei), Centrul Ucrainei ( Cernigov- Odessa, cu Kievul) şi Ucraina de Vest.

În concluzie, acelaşi autor apreciază că problema Ucrainei este principala şi cea mai serioasă problemă ce stă în faţa Moscovei şi trebuie întreprinse măsuri urgente pentru refacerea spaţiului ucrainean, conform singurului model geopolitic, logic şi firesc. Autorul concluzionează că „integrarea României şi a Moldovei este iminentă conform intereselor Moscovei” sub noua ordine euroasiatică.

Retrospectiv, tot aşa a procedat şi Molotov prin tratatul cu Ribentrop, precum şi conferinţele aliaţilor  de la sfârşitul celui de al doilea război mondial. Ca o confirmare a ideii, Henri Kissinger apreciază că Stalin a definit cerinţele păcii în felul în care oamenii de stat ruşi au făcut-o de secole – drept cea mai lată centură de siguranţă de jurul împrejurul vastelor frontiere ale URSS.

George Friedman: „O alianţă strategică formată din Polonia, Slovacia, Ungaria, România, Bulgaria, element de stabilitate”

George Friedman vede un element de stabilitate în reactivarea ideii de intermarium, o alianţă strategică formată din Polonia, Slovacia, Ungaria, România, Bulgaria. Acelaşi autor, cu ocazia vizitei în România, din 2013 aprecia că „Moscova îşi urmăreşte interesele naţionale nu prin intermediul forţelor militare, şi profită de slăbiciunea Uniunii Europene şi a NATO” şi că „Rusia este acum mult mai puternică decât era cu zece ani în urmă, iar UE traversează o perioadă de tensiuni interne, iar Putin a aşezat Rusia pe un drum extraordinar al revenirii.

În concluzie, apreciem că Rusia va definitiva anexarea Crimeei indiferent de costuri. La fel, Transnistria va modela politica externă conform evoluţiei din Ucraina, influenţată de etnicii ruşi din estul şi sud-estul Ucrainei, iar sancţiunile economice şi de altă natură ale UE vor fi gradate şi moderate.

Declaraţia finală a summitului NATO din Ţara Galilor precizează că „am luat decizii care să răspundă provocărilor de azi şi de mâine”.

Alianţa Nord Atlantică rămâne o sursă esenţială de stabilitate în lume prin îndeplinirea sarcinilor prevăzute în conceptul strategic al NATO: apărarea colectivă, gestionarea crizelor şi securitatea prin cooperare.

Acţiunea agresivă a Rusiei împotriva Ucrainei pare, însă, să fi schimbat fundamental viziunea statelor membre NATO, cu privire la integritatea teritorială, libertatea, pacea în Europa. Provocările din Orientul Mijlociu, Africa de Nord, Estul Europei pun la mare încercare securitatea alianţei.

Conform art. 5 al Tratatului de la Washigton, cea mai mare obligaţie a alianţei este de a proteja şi apăra teritoriile şi popoarele statelor NATO.

Deciziile cele mai importante adoptate la Summitul NATO 2014

Planul de acţiune rapidă al NATO, adică măsuri necesare pentru a răspunde schimbărilor de securitate de la frontierele NATO sau în alte zone de interes pentru aliaţi în partea sudică a alianţei, Orientul mijlociu şi Africa de Nord.

Capacitatea de reacţie a forţei de răspuns NATO ( NRF), forţe capabile să se mişte rapid şi să răspundă posibilelor provocări şi ameninţări. Se va înfiinţa şi o forţă operaţională de reacţie foarte rapidă ( VJTF), o nouă forţă comună care poate disloca în termen de câteva zile pentru a răspunde la provocările de la periferia teritoriului NATO.

Prezenţă activă, adecvată de comandă şi control pe teritoriile aliaţilor din Est în orice moment, prin rotaţie a forţelor aliaţilor. Accent pe pregătirea şi exersarea scenariilor de apărare colectivă.

Sistemul de la Deveselu – România, finalizat în 2015. O altă cerinţă importantă pentru statele membre, cheltuielile pentru apărare să fie de minim 2% din PIB.

România va găzdui un comandament NATO, un centru de antrenament naval la Marea Neagră şi va fi  naţiune cadru pentru siguranţă cibernetică a Ucrainei.

Apreciem că realizarea cea mai mare o constituie înfiinţarea forţei de reacţie rapidă care să răspundă provocărilor Rusiei sau altei primejdii, deşi această problemă a fost pe masa politicienilor de mulţi ani.

Desigur şi alte măsuri nu neapărat militare sunt importante, cum ar fi: limitarea accesului la pieţele de capital pentru instituţiile din Rusia, restricţionarea comerţului cu armament, alte restricţii la export şi limitarea accesului la tehnologiile sensibile moderne.

Toate aceste măsuri luate la Summitul NATO, din septembrie 2014, din Ţara Galilor, sunt necesare şi în contextul previziunilor mai multor experţi, futurologi referitoare la tendinţele viitorului, din care două sunt determinante. Pe lângă schimbările dramatice climaterice, este preconizat un viitor apropiat sau mediu caracterizat prin terorism şi crimă organizată, unde organizaţii teroriste vor conduce comerţul, recruta  armate, dirija bănci, cu investiţii în acestea şi în zonele de teroare spun totul. Suntem aproape de final în ceasul al 12-lea pentru lumea civilizată, deci se impun măsuri urgente. Nu întâmplător la declaraţia summitului NATO din Ţara Galilor s-a analizat la punctul 79 acest fenomen periculos şi s-a stabilit că la fiecare summit să se analizeze ca problemă distinctă şi obligatorie.