Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a anunţat că, azi, începe strângerea de semnături, în Parlament, pentru suspendarea preşedintelui Traian Băsescu. O acţiune ce ridică mari semne de întrebare, în condiţiile în care CCR nu s-a pronunţat asupra invocatelor derapaje ale şefului statului – care s-ar putea să nu fie neconstituţionale – şi în condiţiile în care, din momentul suspendării, şeful statului va mai avea câteva săptămâni de mandat. Iar costul acestui referendum depăşeşte 20 de milioane de euro. Există, însă, cel puţin patru motive pentru a forţa plecarea lui Traian Băsescu de la Cotroceni, înaintea încheierii mandatului său.

La finalul săptămânii trecute, preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a propus iniţierea procedurii de suspendare şi demitere a preşedintelui Băsescu, avansând şi un calendar: suspendare în preajma datei de 23 septembrie şi referendum de demitere în 2 noiembrie, ziua primului tur al prezidenţialelor. Azi, a anunţat, începe strângerea de semnături. O acţiune ce ridică mari semne de întrebare, în condiţiile în care CCR nu s-a pronunţat asupra invocatelor derapaje ale şefului statului – care s-ar putea să nu fie neconstituţionale – şi în condiţiile în care, din momentul suspendării, şeful statului va mai avea câteva săptămâni de mandat. Iar costul acestui referendum depăşeşte 20 de milioane de euro. O acţiune justificată, însă, printr-o altă prismă. Şi nu neapărat prin cea a asigurării unor voturi în contul prezidenţiabilului Călin Popescu Tăriceanu – voturi care, în turul doi, să-i fie transferate lui Victor Ponta.

O plecare forţată de la Cotroceni a lui Traian Băsescu, indiferent în ce mod, s-a încercat şi după izbucnirea, în iunie, a scandalului în care a fost implicat fratele său, Mircea Băsescu. Înainte de a fi cunoscut detalii din dosar, în lipsa oricărui indiciu de implicare a şefului statului în acest scandal, înainte chiar ca procurorii să emită ordonanţă de reţinere pe numele fratelui său, Mircea Băsescu – s-ar putea spune, singurul punct vulnerabil real al preşedintelui, identificat şi fructificat, iată, de adversarii săi politici –, premierul României, Victor Ponta, ieşea în public şi solicita demisia preşedintelui Traian Băsescu. Devoalând, atunci, şi planul B: suspendarea, un subiect pus, iată, trei luni mai târziu, pe ordinea de zi, de Călin Popescu Tăriceanu. În lipsa oricărei probe care să-i dovedească şefului statului o posibilă implicare în acest scandal, fostul procuror Victor Ponta punea anatema. Şi, înainte de a-i fi dovedită şefului statului cel puţin o încălcare a Constituţiei, tot dl Ponta, doctor în drept, vorbea despre suspendarea lui, aşezând, într-un vădit derapaj juridic şi democratic, efectul înaintea cauzei. Ideea, cum spuneam, e reluată acum, deşi mandatul lui Traian Băsescu este pe ultimii metri, iar un referendum de suspendare a preşedintelui ar mai scoate din buzunarele românilor peste 20 de milioane de euro (atât a fost preţul referendumului din 2012). Iată şi câteva posibile motive pentru care dl Băsescu trebuie să părăsească Palatul Cotroceni înainte de încheierea de jure a mandatului, despre care am mai scris într-un text publicat în luna iunie, „De ce se forţează plecarea de la Cotroceni a lui Traian Băsescu?”:

1. Pentru că Victor Ponta şi-a dat seama că, avându-l pe Traian Băsescu la Cotroceni – singurul care îi mai putea pune stavilă eficientă derapajelor democratice şi abuzurilor legislative pe care e tentat să le facă ori să le gireze – nu va avea o perioadă electorală şi preelectorală liniştită. Că, din cauza discursului acestuia – construit, de altfel, pe greşelile şi derapajele lui Victor Ponta – îi generează pierdere de  procente. „Obligaţia mea este să-mi dedic finalul de mandat – în afară de opţiunea pentru apartenenţa la Schengen, şi sper să începem procesul de integrare în Schengen înainte de a-mi termina mandatul, şi în afara activităţilor curente – în a-l arăta pe Victor Ponta cum este”, avertiza, în mai, preşedintele Traian Băsescu.

2. Pentru că, aşa, dl Ponta ar putea deţine, în ziua alegerilor, controlul asupra Serviciului de Telecomunicaţii Speciale. Ori trecând rapid prin Parlament legea care prevede scoaterea STS de sub coordonarea CSAT şi trecerea instituţiei în subordinea primului-ministru, lege care nu s-ar mai împiedica de niciun hop la Preşedinţie. Ori schimbând directorul STS, care este numit de CSAT, la propunerea preşedintelui său, funcţie ocupată de şeful statului. Deci, oricare dintre aceste situaţii poate fi pusă în aplicare dacă Traian Băsescu nu va mai fi la Cotroceni, iar locul îi va fi ocupat, temporar, fie de al doilea om în stat, preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, fie, în cazul candidaturii sale, de preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea. Ambii fideli lui Victor Ponta. De ce STS este, însă, o miză importantă, de neratat? Pentru că nu numai că e instituţia care coordonează transmiterea datelor din secţiile de vot către BEC, dar are toate bazele de date ale Ministerului Sănătăţii şi ale Ministerului Muncii. Apoi, printr-un joc al imaginaţiei, dacă la STS ar fi un om şi o echipă care ar accepta să fie parte la o posibilă fraudă la vot, un “scurt-circuit” la momentul oportun ar pu­tea face minuni. Cum sistemul informatizat pro­pus din 2009 de STS prin a cărui implementare ar putea fi stopată fraudarea alegerilor prin vot multiplu, nu e folosit nici acum, o posibilă fraudă masivă la vot, prin intermediul viilor sau al mor­ţilor, nu e exclusă.

3. Pentru că, tot în lipsa lui Traian Băsescu de la Cotroceni, nu ar mai fi nicio stavilă nici în faţa legii prin care şeful Direcţiei Generale de Informaţii a Armatei urmează să fie numit de premier, nu de ministrul Apărării, ca până acum – o lege printre ai cărei artizani se numără şi socrul premierului, Ilie Sârbu. De ce se doreşte ca Victor Ponta să aibă mână liberă să controleze şi zona de informaţii şi contrainformaţii a Armatei? Se pare că aceasta e o decizie care depăşeşte sfera „hobby”-ului său de a colecţiona servicii speciale sau mega-structuri de control (cum s-a întâmpalt în cazul actualului Departament de Informaţii şi Protecţie Internă al Ministerului Afacerilor Interne şi în cazul Direcţiei Antifraudă), un „hobby” care îi devoalează setea de putere şi, se pare, dorinţa de a cuceri Cotroceniul abuzând de puterea pe care i-o conferă funcţia. DGIA, o structură cu rol major în sistemul de securitate, este, alături de SRI şi SIE, unul dintre cele mai puternice servicii de informaţii, care asigură, la nivelul MApN, securitatea informaţiilor clasificate naţionale, ale NATO şi ale UE. Ca o tuşă de culoare, aceasta a fost o decizie luată în primăvară, la puţin timp după întâlnirea d-lui Ponta cu fostul preşedinte al Ucrainei, Viktor Ianukovici, pe fondul degenerării situaţiei din Crimeea, al creşterii ameninţărilor la adresa NATO, în preajunul testării echipamentelor NATO de la Baza Militară din Deveselu şi al demesurilor făcute pentru stabilirea unei vizite a premierului român în capitala Federaţiei Ruse.

4. Pentru că ar putea avea acces la acele informaţii ale SRI – instituţie care crează de o vreme disconfort în unele cercuri politice, din cauza implicării tot mai accentuate, în ultimii ani, în lupta împotriva corupţiei –, informaţii care ajung doar la Preşedinţie, nu şi la Guvern. Şi pentru că, astfel, ar avea un control asupra acestui serviciu, dat fiind că preşedintele este cel care asigură coordonarea SRI, via CSAT.

Motive suficiente, deci, pentru a forţa plecarea lui Traian Băsescu de la Cotroceni, înainte ca vreo instituţie a statului să aibă măcar vreun indiciu, nu probă, că şeful statului este implicat în scandalul în care apare numele fratelui său, prin aşezarea, într-un vădit derapaj juridic şi democratic, a efectului înaintea cauzei.