Opt sute de monede din aur de 24 de karate, inscripţionate „Franz Josef 1915”, au fost găsite de poliţiştii de frontieră în Vama Cenad, în maşina unor timişoreni care veneau din Austria. Monedele, în greutate de peste 11 kilograme, au fost predate Trezoreriei pentru a fi expertizate.
Poliţiştii de frontieră de la Punctului de Trecere a Frontierei Cenad au controlat, în 14 aprilie, maşina şi bagajele a doi timişoreni, M. Gumi, în vârstă de 22 de ani şi B. Ioan, de 65 de ani. Sub capota şi în bordul autoturismului au fost descoperite 800 de monede de metal de culoare galbenă, inscripţionate „Franz Josef 1915”, se arată într-un comunicat de presă al Poliţiei de Frontieră Timiş. Cei doi bărbaţi le-au spus poliţiştilor că monedele aparţin unor rude din Austria, care i-au rugat să le transporte în România.
Monedele au fost trimise pentru expertizare specialiştilor de la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor – Direcţia Metale şi Pietre Preţioase care, în urma expertizei preliminare, au stabilit că piesele sunt confecţionate din aur de 23,6 karate. Cele 800 de monede, în greutate totală de 11,167 kilograme, au fost predate Trezoreriei Statului, pentru o expertizare detaliată, urmând ca, în funcţie de rezultatul acesteia, să fie stabilită încadrarea juridică a faptei.
Ultimele comentarii