Aida, de Giuseppe Verdi, a fost primul spectacol jucat la Opera Națională din Timișoara, în 27 aprilie 1947. Pentru a marca 75 de ani de la acel moment, va fi jucat acelaşi spectacol.
Spectacolul aniversar, pe un libret semnat de Antonio Ghislanzoni, cântat în limba italiană și titrat în limbile română și engleză, va fi jucat miercuri, 27 aprilie, de la ora 19.
Conducerea muzicală a acestui spectacol în patru acte, susţinut de Corul, orchestra şi ansamblul de balet ale Operei Române din Timişoara, este semnată de David Crescenzi, regia artistică – Ognian Draganoff, decorurile – Boris Stoynov, costumele – Tzvetanka Petkova Stoynova, coregrafia – Konstantin Kostiukov, regia tehnică – Hellen Ganser, pregătirea muzicală – Dragoş Zaharescu, Angela Balici şi Irina Belea, sufleor fiind Eugenia Gyuriș. Concert maeştri sunt Ovidiu Rusu şi Corina Murgu, iar maestru de cor – Laura Mare.
Din distribuție fac parte Marius Goşa – care interpretează Regele, Ramona Zaharia – Amneris, Cellia Costea – Aida, Teodor Ilincăi – Radames, Gelu Dobrea – Ramfis, Željko Lučić – Amonasro, Vasile Bădescu – Mesagerul şi Crina Vezentan – Marea preoteasă. Soliştii baletului sunt Manuela Ardelean, Alina Mihai, Nanako Imai şi Andrea Chiappetta.
Aida, de Giuseppe Verdi, s-a jucat ca spectacol inaugural al Operei Române din Timișoara a în 27 aprilie 1947. „A fost un spectacol de neuitat, de înaltă ținută artistică, un triumf al artei interpretative românești semnalat ca atare de periodicele vremii”, spun reprezentanţii ONR Timişoara. „Iată visul nostru împlinit! Se deschid porțile acestui așezământ de artă lirică pentru a răspândi ca un far luminos arta cântului și a muzicii – citadelă culturală într-o provincie atât de înfrățită cu muzica și poezia. În acest Banat, care prin tradițiile lui este îndreptățit a avea o operă proprie, aici, în țara cântului unde de veacuri răsună melodiile duioase ale doinei românești…”, rostea atunci, pe scenă, în fața publicului, directoarea Operei, Aca de Barbu, într-un mesaj transmis și prin megafoane, afară, în Piața Operei.
Actul de înființare al Operei Naționale Române din Timișoara a fost semnat printr-un Decret-Lege din 30 martie 1946 de MS Regele Mihai I al României. Prima directoare a instituției a fost soprana și regizoarea artistică Aca de Barbu. Primul consiliu de administrație al Operei Române din Timișoara a cuprins personalități marcante ale vremii respective: Aca de Barbu, ca director și regizor artistic, Traian Nicolau – director artistic, Mihai Bota – director administrativ, Gheorghe Marianciu – secretar studii muzicale, Gheorghe Pavel, Traian Mihăilescu, Hermann Klee, Constantin Daminescu – dirijori, Mercedes Pavelici – maestru de balet, Ionică Mihai și Eugen Gropșianu – regizori. Opera din Timişoara avea angajaţi, la acel moment, 45 de soliști vocali, 46 de instrumentiști, 60 de coriști, 19 balerini, 30 personal tehnic de scenă, opt corepetitori și un sufleur.
Ultimele comentarii