61 de noi îmbolnăviri de covid-19 în Timiș, în ultimele 24 de ore

În Timiș au fost înregistrate 61 de noi cazuri de infectare cu coronavirus, în ultimele 24 de ore. Acestea provin din 17 localități.

 

Direcția de Sănătate Publică Timiș informează că cele 61 de persoane sunt din: Timișoara, unde s-au întregistrat 38 de noi cazuri, Izvin – patru, Lugoj – trei, Giroc și Bara – câte două și cite un caz la: Checea, Obal, Lenauheim, Cornești, Buziaș, Diniaș, Alioș, Fârdea, Gătaia, Periam, Ghiroda și Variaș.

Cele 61 de noi cazuri de îmbolnăviri au fost depistate în urma procesării a 2.026 de teste.

În momentul de față, numărul pacienților depistați cu covid-19, internați în spitalele din județ este de 181, dintre aceștia 14 fiind la Terapie Intensivă.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate trei decese asociate infecției cu noul coronavirus, ceea ce ridică la 114 numărul total al celor care și-au pierdut viața de la începutul pandemiei.

DSP Timiș mai anunță că ieri, în județ, au fost introduse în carantină 103 persoane, iar în izolare, 48.

 

Print Friendly, PDF & Email