Peste 400 de voluntari stau, timp de 40 de zile, în faţa Maternităţii Odobescu din Timişoara, afişând pancarte cu mesaje pentru viaţă, rugându-se şi ţinând post, în cadrul unei campanii internaţionale împotriva avortului.
Campania “40 de zile pentru viaţă” a început astăzi şi se va termina în 9 aprilie, iar în această perioadă, peste 400 de voluntari stau în schimburi timp de 12 ore, în fiecare zi, în faţa Maternităţii “Odobescu”, între orele 7-19, anunţă Mediafax.
Manifestanţii nu scandează nimic, însă au în mâini pancarte cu mesaje precum „Orice fiinţă umană are dreptul la viaţă”, „Fiecare viaţă este un miracol”, „Bărbaţii adevăraţi protejează viaţa”. În plus, voluntarii ţin post şi se roagă în faţa maternităţii.
„Scopul campaniei nu este acela de a manifesta împotriva cuiva, ci pentru a susţine dreptul la viaţă al copiilor nenăscuţi. Dorim să fim o voce a copiilor români nenăscuţi, cerându-i lui Dumnezeu să oprească avortul în Timişoara şi în România. Campania este una foarte pragmatică. Vrem să stăm în stradă 40 de zile, 12 ore pe zi, cel puţin câte trei persoane. Sunt implicaţi peste 400 de voluntari. Ne întâlnim nu ca să protestăm, să acuzăm pe cineva, ci dorim să fim în stradă ca să vorbim fără vorbe, să fim o voce a copiilor nenăscuţi”, spune Gheorghe Alecsei, organizator al campaniei “40 de zile pentru viaţă”.
Ioan Ciobotă, un alt organizator al campaniei, declară că „ieri au murit 400 de români, astăzi vor muri tot 400, mâine la fel. Dar nimeni nu vorbeşte despre asta. Este vorba de copiii avortaţi în fiecare zi în ţara noastră. România şi Rusia sunt singurele ţări din lume în care numărul avorturilor a depăşit numărul populaţiei în viaţă.”
Tot în luna martie, credincioşii din Timişoara organizează “Marşul pentru viaţă”. Acesta va avea loc pe străzile oraşului în 25 martie, de ziua Buneivestiri.
Campania este internaţională şi se va desfăşura timp de 40 de zile la Timişoara, Cluj-Napoca, Bucureşti, Baia Mare, Năsăud şi Iaşi, dar şi în alte 559 de oraşe din 27 sde ţări. Acţiunea este organizată pentru prima dată în capitala Banatului de către credincioşi de diferite confesiuni din oraş.
Conform Centrului de Calcul, Statistică Sanitară şi Documentare a Ministerului Sănătăţii, se estimează că, din 1958 până în 2008, în România au fost avortaţi peste 22 de milioane de copii.
Ultimele comentarii