Pentru a marca aniversarea a 150 de ani de transport public local la Timişoara, Primăria organizează Ziua Transportului Public Timişorean, printr-o paradă a mijloacelor de transport în comun istorice.
Primăria Municipiului Timișoara, prin Casa de Cultură a Municipiului şi Societatea de Transport Public Timişoara, organizează în data de 08.07.2019 ”Ziua Transportului Public Timişorean” .
În 8 iulie 1869, Timişoara a fost primul oraş de pe actualul teritoriu al României în care a circulat tramvaiul tras de cai. Pentru a marca aniversarea a 150 de ani de transport public local, care se împlinesc anul acesta, în 8 iulie Primăria Timişoara şi Societatea de Transport Public Timişoara vor organiza Ziua Transportului Public Timişorean.
Astfel, de la ora 16, timişorenii sunt invitaţi la parada mijloacelor de transport în comun istorice din cadrul Muzeului „Corneliu Mikloşi”, vedetele paradei anunţându-se a fi tramvaiul tras de cai şi „Gemenele”. Parada mijloacelor de transport în comun va porni de la Podul Decebal şi se va încheia în Piaţa Libertăţii, iar dupa or 18, pe scena din Piaţa Victoriei, Mircea Baniciu şi Nicole Cherry vor încânta publicul timişorean.
Ultimele comentarii