Poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara au depistat, în zona Sectoarelor Oraviţa și Naidăș, 14 cetăţeni din Irak, Siria și Kosovo.
În ultimele 24 de ore, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Oraviţa, judeţul Caraş-Severin, au depistat în zona localităţilor de frontieră Grădinari și Vrani, două grupuri, de trei, respectiv zece cetăţeni străini, care se deplasau dinspre frontiera cu Serbia, spre interiorul ţării.
În urna verificărilor preliminare, poliţiştii de frontieră au stabilit că primul grup era format din trei bărbaţi, cetăţeni irakieni, cu vârste cuprinse între 28 şi 32 de ani, iar al doilea grup era format din nouă cetățeni din Irak și un cetățean din Siria, dintre care patru bărbaţi, două femei şi patru minori, adulții având vârste cuprinse între 20 și 50 de ani, iar minorii între 2 şi 14 de ani.
Și la Sectorul Poliției de Frontieră Naidăș a fost depistat, pe raza localității de frontieră Răcășdia, un cetăţean din Kosovo, în vârstă de 29 de ani, care a încercat să intre ilegal în țară.
Toate cele 14 persoane depistate de polițiști de frontieră au declarat că au încercat să treacă ilegal frontiera din Serbia în România cu intenţia de a ajunge în ţări din vestul Europei. Acestea sunt cercetate pentru trecere frauduloasă a frontierei de stat. Totodată, vor fi anunţate autorităţile de frontieră sârbe, în vederea cercetării în comun a evenimentului şi punerii în aplicare a acordului de readmisie.
Ultimele comentarii