Voci ale societăţii civile: „Participarea unui oficial al UE la comemorarea unuia dintre inspiratorii crimelor comuniste este reprobabilă”

Cinci asociaţii protestează faţă de discursul președintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, rostit cu prilejul împlinirii a 200 de ani de la nașterea lui Karl Marx, pe care îl consideră un gest consternant. Şi spun că acesta are datoria de onoare de a prezenta scuze publice pentru acest gest de rătăcire politică și morală.

 

Participarea unui oficial al Uniunii Europene, structură care are la bază toate principiile democrației autentice și drepturile omului, la comemorarea unuia dintre inspiratorii crimelor comuniste, a personajului care a nesocotit tocmai acele valori pe care se întemeiază construcția  Uniunii Europene este, în sine, un fapt reprobabil”, transmit, într-un comunicat, reprezentanţii celor cinci asociaţii: Societatea Timișoara (laureată a Premiului Cetăţeanul European al Anului 2014 şi membră a Platformei Memoriei și Constiintei Europene), Asociaţia 21 Decembrie 1989, Asociatia Foştilor Deportați în Bărăgan, Grupul pentru Dialog Social (prima organizaţie a societăţii civile româneşti, fondată în Decembrie 1989) şi Comisia Memorială Timișoara 1989.

Acestea reamintesc că Jean-Claude Juncker l-a evocat pe Marx ca pe un filosof ale cărui idei nu pot fi condamnate numai pentru că au fost greșit aplicate de cei care l-au urmat. Președintele Comisiei Europene a rostit în urmă cu câteva zile, la Trier, Germania, un discurs cu prilejul împlinirii a 200 de ani de la nașterea lui Karl Marx, principalul ideolog al regimurilor comuniste.

Această interpretare a doctrinei care a stat la baza regimurilor criminale comuniste timp de peste un secol, în zeci de țări de pe toate continentele, sfidează memoria şi suferințele milioanelor de victime ale comunismului din întreaga lume”, acuză reprezentanţii celor cinci asociaţii.

În ultimii 20 de ani, o serie de organizații internaționale au condamnat comunismul și crimele săvârșite în numele ideologiei marxiste. Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, din 25 ianuarie 2006, Parlamentul European, în 2 aprilie 2009, și Adunarea Parlamentară a OSCE, în 2 iulie 2009, au votat rezoluții care condamnau comunismul. În 3 iunie 2008, la Praga, a fost lansată declarația intitulată Conștiința europeană și comunismul, semnată, printre alții, de Vaclav Havel și Joachim Gauck.

Semnatarii comunicatului consideră că președintele Comisiei Europene „are datoria de onoare de a prezenta scuze publice pentru acest gest de rătăcire politică și morală”.

Print Friendly, PDF & Email