Apelul societăţii civile către magistraţi: “Refuzaţi intrarea în instanță, în semn de protest faţă de încercarea de subordonare de către puterea politică”

Aproape 30 de asociaţii civice, printre care Grupul pentru Dialog Social, Freedom House şi Societatea Timişoara, le cer public magistraţilor să ia atitudine în faţa asaltului fără precedent asupra sistemului judiciar: “Faceți-vă auzită vocea!”

 

Asistăm în aceste săptămâni la un asalt fără precedent asupra sistemului judiciar condus de alianța PSD – ALDE cu complicitatea UDMR. Modificările legilor justiției pregătite de parlamentarii majorității guvernamentale au scopul să distrugă independența justiției, să blocheze lupta împotriva corupției și să permită depenalizarea hoției și a abuzurilor clasei politice”, transmit reprezentanţii celor asociaţiilor civice semnatare ale Apelului către magistraţi. Avertizând că tot ce a fost câștigat în domeniul judiciar în ultimii 15 ani, toate reformele în favoarea cetățeanului sunt în aceste zile pe punctul să primească o lovitură mortală.

În acest moment de răscruce pentru democrația din România, dobândită cu un preț așa de mare, timp de zeci de ani, organizațiile semnatare fac un apel către corpul profesional al magistraților din România, procurori și judecători – dintre care peste 4000 au semnat împotriva modificării legilor justiției –, către asociațiile de judecători și către organizațiile auxiliare, să se opună adoptării finale a legislației care afectează grav independența justiției.

Ne adresăm direct magistraților și-i chemăm să refuze intrarea în instanță în semn de protest și să-și întrerupă activitatea ca o formă de opoziție la încercarea de subordonare de către puterea politică” Aceştia subliniază că demersul lor este făcut în numele democrației și al Constituției României care statuează separația puterilor în stat.

Apelul este semnat de mai multe asociaţii: #ActivAG Piteşti, #Rezist München, #Rezistăm și la Paris, ACTI Craiova, Acţiunea Civică Galați, Alba Iulia Civică, Aradul Civic, Cuza vrea dreptate Iaşi, Diaspora Franţa solidaraă cu România, Evident Deva, Freedom House, Geeks for Democracy, Grupul Civic #rezist Constanța, Grupul pentru Dialog Social, Iniţiativa Craiova, Inţtiativa Timişoara, Mureșul Civic, Noul Horizont din Valencia, Oradea Civică, Protestatari ProDemocraţie Londra, Rezist Birmingham WMW, Rezist în Bacău, Rezist Râmnicu Vâlcea, Rezistența în Valencia, Societatea Timisoara, Ștafeta Steagului Uniunii Europene, Timișoara Civică şi Tulcea #Rezistă.

Print Friendly, PDF & Email