“Lev Tolstoi. Fuga din rai”, Pavel Basinski (Ed. Humanitas)

Publicată în peste zece tiraje, aflată încă de la apariţie în topurile de vânzări, bucurându-se de traduceri în mai multe limbi, Lev Tolstoi. Fuga din rai a fost desemnată Cartea anului 2010, în Rusia, şi a fost recompensată cu premiul Bolşaia Kniga (Big Book).

Acum peste un veac, la Iasnaia Poliana a avut loc un eveniment care a zguduit întreaga lume: scriitorul Lev Nikolaevici Tolstoi, în vârstă de 82 de ani, a fugit de acasă noaptea, pe ascuns, într-o direcţie necunoscută. De atunci şi până astăzi, împrejurările plecării şi morţii sale au dat naştere la nenumărate speculaţii şi legende. Cunoscutul critic şi ziarist Pavel Basinski reconstituie această fugă, fără să ne propună încă o versiune, ci analizând cu rigoare imensul material documentar aflat la dispoziţia cercetătorilor: jurnalele soţilor Tolstoi, jurnale ale membrilor familiei, însemnările secretarului particular al marelui scriitor, precum şi însemnări ale discipolilor săi. Cititorul poate urmări astfel pas cu pas ultimele zile din viaţa lui Tolstoi, pătrunzând în intimitatea familiei sale şi a dramei acesteia şi descifrând arcanele testamentului spiritual al uneia dintre cele mai mari conştiinţe ale veacului. Cartea este ilustrată cu fotografii rare din arhivele muzeelor dedicate lui Tolstoi de la Iasnaia Poliana şi de la Moscova.

“Strania poveste a lui Benjamin Button si alte intimplari din epoca jazzului”, Francis Scott Fitzgerald (Ed. Polirom)

Strania poveste a lui Benjamin Button a inspirat în anul 2008 o celebra ecranizare, cu Brad Pitt şi Cate Blanchett în rolurile principale. Filmul a fost distins cu trei premii Oscar, trei premii BAFTA şi a obţinut cinci nominalizări la Globul de Aur.

„Nu existau amintiri supărătoare în somnul lui de copil; nimic din glorioasele zile petrecute la colegiu nu răzbătea până la el, nimic din anii sclipitori în care tulbura inimile atâtor fete. Nu existau decât pereţii albi şi siguri ai pătuţului şi Nana şi un bărbat care venea să-l vadă uneori, şi o minge mare şi portocalie pe care i-o arăta Nana chiar înaintea orei de culcare, când se însera, numind-o «soare». Când soarele apunea, pleoapele lui erau grele – nu existau vise, niciun vis nu-l mai bântuia… toate păliseră din mintea lui, de parcă nici nu fuseseră vreodată. Nu-şi mai amintea”, scria F. Scott Fitzgerald.

“Dragostea durează trei ani”, Frédéric Beigbeder (Ed. Trei)

Marc Marronnier tocmai a divorţat şi, fiind un cronicar monden uns cu toate alifiile, s-a hotarât să scrie o carte despre asta, ca să disece căsnicia sa ratată şi să valideze teoria că dragostea durează doar trei ani. Purtându-ne prin cluburi de noapte deocheate, birouri extravagante şi apartamente unde petrecerile se ţin lanţ, Frédéric Beigbeder scrie un roman despre dragoste şi cataclismele pe care ea le provoacă.

Cocktailul tare pe care ni-l oferă Beigbeder – două părţi umor negru, o parte romantism, plus un strop de lamentare – conţine un îndemn sănătos: Dragostea creează dependenţă pe viaţă!

“N-o să mă satur în veci: când îmi place o fată, vreau să mă îndrăgostesc de ea; când sunt îndrăgostit de ea, vreau s-o sărut; când o sărut, vreau să mă culc cu ea; când mă culc cu ea, vreau să trăim împreună într-un apartament mobilat; când trăim împreună într-un apartament mobilat, vreau să mă însor cu ea; după ce mă însor cu ea, întâlnesc o altă fată care îmi place. Bărbatul este un animal nesatisfăcut, care ezită între mai multe frustrări. Dacă femeile ar fi şmechere, l-ar refuza, ca să alerge după ele toată-viaţa”, scrie Beigbeder.