Deci, de U.S.L. s-a ales praful şi pulberea. Previzibil. Dar prematur.

Previzibil dacă luăm în calcul desele şi tot mai contondentele scandaluri care au marcat alianţa de guvernare, în ultimul an. 2013 începuse cu disensiuni plecate de la împărţirea portofoliilor ministeriale. P.S.D. şi-a dorit control inclusiv în ministerele conduse de liberali. Unde nu a fost destul de eficient nici tertipul cu miniştrii delegaţi, s-a recurs la un control de facto. La scurtă vreme, liberalii au intrat în ofensivă, după ce câţiva parlamentari P.S.D. avuseseră iniţiativa de a modifica, fără consultarea P.N.L., statutele senatorilor şi deputaţilor, prin care au încercat să-şi întărească imunitatea.

În aprilie s-a dat bătălia pentru încălecarea Justiţiei. O bătălie din care niciuna dintre tabere nu a ieşit pe deplin satisfăcută. La finalul lunii, se vorbea deja pe faţă despre planul P.S.D. de a avea propriul candidat la prezidenţiale. În mai, Ilie Sârbu ameninţa cu ruperea U.S.L. în cazul în care, într-un termen impus de el, pretexta, nu se decidea excluderea din alianţă a lui S.R. Stănescu.

Începutul de septembrie venea cu răbufniri ale liberalilor cauzate de anchetele penale ce îi vizau. Luni la rând, întâmplător sau nu, ei au ţinut capul de afiş în scandaluri de corupţie.  La mijlocul aceleiaşi luni, conflictul escaladase. Liderul P.S.D. îşi numea colegul de alianţă „candidatul de alaltăieri“, generând riposta acestuia, care anunţa că nu va accepta să fie „păpuşa“ P.S.D. pentru Cotroceni. La final de septembrie, Crin Antonescu i-a mai plătit partenerului de guvernare o poliţă, odată cu redeschiderea scandalului aleşilor U.S.L. cu probleme de integritate. Propunea amnistierea conflictului de interese, iar în ceea ce priveşte incompatibilităţile, un recurs în interesul legii. Se ştia că Victor Ponta nu poate face nimic pentru a-i salva pe incompatibili. Dar se mai ştia că în ochii plebei cu carnet de membru de partid el pare omul care poate face orice, numai să vrea. Motiv de discordie a fost, câteva zile mai târziu, regionalizarea. Vicepremierul Liviu Dragnea acuza proiectul de lege prin care 63 de parlamentari P.N.L. au decis, fără să se consulte cu P.S.D., ca primarii să fie aleşi din două tururi de scrutin, iar preşedinţii de consilii judeţene, prin votul consilierilor. El aprecia că proiectul îi dezavantajează pe social-democraţi, cerând o discuţie „urgentă“  în U.S.L. pentru a vedea dacă mai „avem puterea să ducem împreună la capăt ce am promis“.

Începutul lui octombrie venea cu un nou avertisment, transmis tot de Ilie Sârbu: pentru P.S.D. nu e complicat să aibă un candidat la preşedinţie.

Jumătatea lui decembrie îi găsea tot în relaţii încordate, liderul P.N.L. admiţând tensiunile din alianţă, după ce Dan Voiculescu făcuse„afirmaţii neruşinate“. Nepierzând ocazia să trimită o săgeată şi spre Victor Ponta, spunând că nu crede ca influenţa lui Dan Voiculescu asupra acestuia să fi sporit, dar că nu poate garanta acest lucru şi invers. Demascarea tentativei de legalizare a corupţiei pentru demnitari, din „marţea neagră”, a semănat  şi ea vrajbă. Concluzia liderului P.N.L. a fost că U.S.L., „un colhoz al fericirii pe pământ în timpul Guvernului Ponta“, e un eşec anunţat.

Începutul de an 2014 venea cu declaraţiile liderului liberal, potrivit căruia rolul U.S.L. e să garanteze statul de drept, independenţa Justiţiei şi separarea puterilor în stat. Un discurs ce intrase în coliziune cu acţiunile sale de până atunci, dar care avusese menirea de a ne prezenta un Crin Antonescu delimitat de Victor Ponta.

Prematur, dacă luăm în calcul faptul că scopul comun al U.S.L., rezumat sub sloganul „Jos Băsescu!” – cu reeditarea sa recentă „Jos regimul Băsescu!” –, nu a fost atins. Deşi, pentru asta U.S.L. a recurs la toate tertipurile juridice şi constituţionale posibile. A răsturnat valori, cu bună ştiinţă şi mult cinism. A comis ilegalităţi de la cel mai înalt nivel. A călcat în picioare statul de drept. A sfidat şi jignit partenerii occidentali ai României. A fost un scop comun rămas neatins, deşi U.S.L. a fost coaliţia politică post-decembristă cea mai puternică, având o majoritate care ne-a amintit de cea coagulată în nouăzecista Duminică a Orbului. În mod ironic, însă, Traian Băsescu i-a supravieţuit megaalianţei antibăsiste.  Sau, metaforic spus, victima i-a supravieţuit călăului.