La nici un an de la lansarea faraonică a candidaturii la Preşedinţie a lui Victor Ponta, omul slăvit atunci de toată alianța de guvernare și de sateliții financiari ai acesteia a fost executat cu reverențe. Împreună cu socrul său, Ilie Sârbu. Votul de azi din Comitetul Executiv al PSD nu schimbă cu nimic situaţia.

A trecut doar un an de la momentul în care PSD arăta poporului un Victor Ponta ovaționat de aproape 70.000 de oameni. Aduși, în 20 septembrie 2014, pe Arena Națională într-o acțiune grandioasă, care îi era închinată. O acțiune care marca lansarea candidaturii sale pentru Președinție și, totodată, aniversarea acestuia. O acțiune faraonică – l-ar fi făcut să pălească, probabil, şi pe Nicolae Ceauşescu – al cătrei cost a fost estimat la două milioane de euro. Imaginile acelea aveau menirea să transmită către electorat mesaje subliminale de putere, de unitate indestructibilă a partidului. Strategie eronată, însă. Două luni mai târziu, Victor Ponta era înfrânt, zdrobitor, de contracandidatul său, liberalul Klaus Iohannis.

După doar un an de la acel moment, poporul vede un Victor Ponta cu mari probleme în justiţie, în plus, înfrânt, umilit de propriul partid, căruia îi transmite, din vară, prin televiziuni, mesaje-rugăminte pentru a mai fi lăsat la conducerea Guvernului: „Vreau să stau la Guvern până în 2016.”

Decăderea d-lui Ponta a început imediat după ratarea Cotroceniului. Pentru că au fost alegeri pierdute cu circumstanţe agravante faţă de situaţia în care s-a aflat, în 2009, Mircea Geoană. În decembrie 2014, PSD a avut toată puterea, cu excepţia Preşedinţiei, a avut televiziuni la dispoziţie, a avut acces la fonduri publce, pentru a le dirija în scop electoral şi, în perspectiva unei victorii la prezidenţiale, a avut acces la fonduri private consistente. Dar Victor Ponta şi baronii săi – piesele grele ale partidului – fuseseră setaţi pe tolerare reciprocă valabilă numai în condiţii de câştig: unii sperând să fie scăpaţi de problemele cu justiţia, celălalt folosindu-se de ei în încercarea de a obţine toată puterea. Cum jocul fusese pierdut, nu mai aveau motive să se suporte. Aşa că dl Ponta intra în 2015 cu o cotă de autoritate în propriul partid mult diminuată. Ceea ce a generat, în scurt timp, tensiuni, vociferări publice, plecări din partid, excluderi, repoziționări în Parlament.

Ceea ce pare să-l fi destabilizat complet este lovitura în plex primită din partea DNA, care l-a pus sub urmărire într-un dosar de corupţie – trimis deja, cu maximă celeritate, în judecată. Momentul refugierii imediate la Istanbul, via Baku, a fost prielnic pentru trădări. De la cele în interes naţional, venite de la partenerii de coaliţie – care l-au votat la SIE pe Mihai Răzvan Ungureanu, în ciuda opunerii lui Ilie Sârbu, și au votat Strategia Națională de Apărare propusă de președintele Klaus Iohannis – la cele venite dinspre oameni din propriul partid.

A urmat anunţul retragerii din poziţia de număr unu în PSD, deşi dl Ponta nu e omul pasului benevol înapoi – a demonstrat-o doar şi în cazul plagiatului dovedit, şi al pierderii prezidenţialelor. După acel moment, au început să curgă ironiile din partea unora, declaraţiile ostile, din a altora, solicitările exprese de organizare cât mai rapidă a Congresului Naţional al Partidului.

A fost momentul apariţiei în prim-plan a lui Liviu Dragnea – o mişcare surprinzătoare, totuşi, dată fiind condamnarea sa în primă instanţă, în dosarul „Referendumul”, şi aşteptarea sentinţei definitive, în această toamnă – şi, implicit, începutul execuţiei lui Victor Ponta şi a lui Ilie Sârbu. O execuţie elegantă, cu reverenţe, însă. „Am încredere foarte mare în Victor Ponta, este prietenul meu, este camaradul meu, este colegul meu şi are susţinerea mea”, spunea Liviu Dragnea cu puţin timp înainte de a se întâlni la Timişoara, în fieful lui Ilie Sârbu, cu oamenii acestuia și ai lui Victor Ponta, şi de a decide urgentarea Congresului PSD.

Cuvinte de apreciere lansa dl Dragnea și la adresa lui Ilie Sârbu: „Este un om politic de anvergură, are experiență, a ajutat foarte mult partidul.” Și o făcea cu câteva zile înainte ca acesta să-și anunțe ieșirea intempestivă din viața politică, după 23 de ani de politică social-democrată, invocând un șubred argument: necesitatea succedării generațiilor. O „revelaţie” pe care dl Sârbu a avut-o abia după preluarea conducerii PSD de către Liviu Dragnea – despre care, cu puţin timp în urmă, spunea arogant presei că „nu are nicio calitate în partid, să ceară congres” – și după ce ginerele său, Victor Ponta, nu a mai avut niciun loc la masa deciziilor din PSD și, din ce se vede, nici cuvânt în Guvern, dovadă fiind directivele pe care de dl Dragnea le trasează public miniștrilor din subordinea premierului Ponta.

Votul din Comitetul Executiv al PSD de azi, care a hotărât, în unanimitate, sprijinul pentru menţinerea la guvernare cu Victor Ponta premier – probabil, o decizie luată în lipsa certitudinii că UNPR îi va susţine pentru votarea unui nou prim-ministru din PSD – nu-i schimbă, însă, situaţia în partid. Şi nu-i conferă niciun dram de autoritate în plus. Or, fără influenţă în PSD, Victor Ponta este doar tolerat în fruntea Guvernului. De altfel, cum spuneam, sunt notorii deja directivele pe care de dl Dragnea le trasează, de o vreme, public, miniștrilor din subordinea premierului Ponta.