Vechimea instalației electrice, suprasolicitarea circuitelor, prelungirea traseelor, creșterea numărului de aparate folosite în cadrul procedurilor de tratament reprezintă riscuri pentru o posibilă defecțiune a sistemului electric al Spitalului de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara. De aceea, conducerea spitalului a cerut ajutorul specialiștilor de la Universitatea Politehnica din Timișoara.
Specialiști de la Facultatea de Inginerie Electrică și Energetică a Universităţii Politehnica va ajuta Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” Timişoara să pună la punct sistemul electric al spitalului.
Specialiștii de la UPT, conduși de prof. dr Sorin Mușuroi, au realizat un bilanț energetic, pe „intrare”, la toate cele trei faze, dar și pe fiecare fază în parte, pentru a stabili puterea efectivă totală. Totodată, au făcut o analiză a imaginii termice obținute cu ajutorul unei camere de termoviziune. Cu această ocazie a fost descoperit un contact electric care ajunsese la o temperatură de 140 grade Celsius. Situația a fost remediată și urmează înlocuirea întregului panou de alimentare, transmit reprezentanţii spitalului.
Rectorul UPT, prof. dr. Florin Drăgan, spune că a avut o discuție cu medicul Cristian Oancea, directorul Spitalului de Boli Infecțioase „Victor Babeș”, care i-a spus că unitate medicală care întâmpina probleme cu rețeaua electrică. „Colegul meu, prorectorul Sorin Mușuroi, a mers la spital împreună cu o echipa a Facultății de Inginerie Electrică și Energetică. Specialiștii noștri au făcut o prima evaluare a întregului sistem și au venit cu propuneri de remediere. Este important să oferim tot sprijinul medicilor și pacienților, să răspundem cu toată deschiderea și responsabilitatea oricăror solicitări de ajutor care ar putea ușura lupta lor cu boala, să creștem împreună siguranța în spitalele noastre. Cred că implicarea Politehnicii în astfel de acțiuni este una firească, în care ne punem, cu toată dăruirea, cunoștințele și tehnologia în slujba comunității“ mai spune Florin Drăgan.
“Am asistat în ultimele luni la tragedii produse în câteva spitale din țară din cauza suprasolicitării sistemului electric. Colegii noștri fac în permanență verificări, dar circuitele electrice ale spitalului sunt învechite, sistemul electric este subdimensionat și există, ca peste tot de altfel, atunci când vorbești de clădiri vechi, posibilitatea producerii unui accident. Noi am vrut să preîntâmpinăm acest lucru și i-am rugat pe colegii de la Universitatea Politehnica să ne ajute. Am găsit imediat înțelegere și am început colaborarea. (…) #împreunăreuşim nu este doar un simplu slogan, un hastag. De-a lungul timpului, atunci când întreg sistemul sanitar, nu doar spitalul nostru, a suferit de o subfinanțare puternică, am primit donații de aparatură, am primit alimente pentru pacienții internați în spital, au venit alături de noi sute de voluntari care au ajutat, de la modernizarea unor saloane la îngrijirea bolnavilor”, declară prof.dr. Cristian Oancea, managerul Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș” Timișoara.
În următoarea perioadă, specialiştii UPT vor verifica secțiunile și panourile din fiecare clădire a spitalului pentru a vedea solicitările electrice la care acestea sunt supuse. Pe baza acestor analize, urmează a fi luate mai multe măsuri de refacere a unor circuite sau de înlocuire a unor piese și trasee electrice.
Ultimele comentarii