Universitatea de Vest din Timișoara va găzdui cea mai mare conferință europeană în domeniul asigurării calității învățământului universitar

Foto: New Strategy Center

Universitatea de Vest din Timișoara a fost desemnată de către Asociația Europeană a Universităților să fie în 2021, în premieră națională, gazda celei mai prestigioase conferințe anuale europene în domeniul asigurării calității în învățământul universitar.

 

Conferința anuală europeană în domeniul asigurării calității în învățământul universitar  – European Quality Assurance Forum (EQAF) creează un cadru pentru dezbateri, dezvoltare profesională și schimburi de bune practici pentru toate entitățile implicate în procesul de asigurare a calității învățământului universitar – universități, agenții de evaluare externă a calității, instituții europene sau organizații studențești, explică reprezentanții Universității Vest din Timișoara. Conferința reunește anual peste 500 de rectori, prorectori, experți în asigurarea calității, cercetători sau studenți din întreaga Europă și nu numai, evenimentul aducând la un loc de fiecare dată participanți de pe toate continentele.

EQAF este organizată anual, începând cu anul 2006, de Grupul E4, format din cei mai importanți stakeholderi europeni în domeniul învățământului universitar: Asociația Europeană a Universităților, Organizația Europeană a Studenților, European Association for Quality Assurance in Higher Education și European Association of Institutions in Higher Education.

În fiecare an, EQAF este găzduită de o universitate dintr-o altă țară. Anul acesta, evenimentul va ajunge pentru prima oară în România – Timișoara fiind, practic, cel mai estic punct în care se organizează conferința, exact în anul în care orașul nostru va deține și titlul de Capitală Europeană a Culturii.

Universitatea de Vest din Timișoara anunță că a elaborat aplicația pentru găzduirea acestei conferințe în parteneriat cu Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior din România și cu Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România, având sprijinul Președintelui României, Klaus Iohannis, a Ministerului Educației și Cercetării, Consiliului Național al Rectorilor, Primăriei Municipiului Timișoara și Organizației Studenților din Universitatea de Vest din Timișoara, reunind astfel toți „actorii” relevanți pentru învățământul universitar din România în acest demers. Propunerea UVT a fost declarată câștigătoare de comisia de evaluare a EUA dintr-o listă cu alte 10 universități europene aplicante.

Rectorul UVT, prof. univ. dr. Marilen Pirtea, președinte în exercițiu al Consorțiului Universitaria, spune că găzduirea unui eveniment de o asemenea anvergură reprezintă pentru UVT și pentru învățământul superior românesc o recunoaștere a activității sale în domeniul internaționalizării și asigurării calității educației. „După ce, în anul 2019, odată cu aniversarea celor 75 de ani de existență, UVT a găzduit două importante evenimente ale colaborării Europa de Est-China  – 7th China-CEEC Education Policy Dialogue și 6th China-CEEC Higher Education Institutions Consortium meeting –, ce s-au bucurat de participarea unor reprezentanți din 18 state, anul 2021 va aduce un nou reper important în comunitatea universitară România și din Timișoara. Astfel, organizarea în premieră, la Timișoara, în anul Capitalei Culturale Europene, a European Quality Assurance Forum, este o oportunitate importantă pentru UVT și pentru învățământul superior din România, pentru a se alinia tendințelor internaționale, ceea ce instituția noastră își propune în permanență”, mai transmite Marilen Pirtea.

 

Print Friendly, PDF & Email