Universitatea de Vest din Timișoara, printre primele în rankingul Center for World University Rankings

Foto: UVT

Universitatea de Vest din Timişoara se situează între primele 6.8% universități din lume, dintr-un total de 21.462 de instituții de învățământ superior clasificate de către Center for World University Rankings (CWUR), ediția 2025, ocupând poziția 1451 la nivel internațional. La nivel național se situează pe cel de-al șaselea loc, în contextul în care doar opt universități din România au fost ierarhizate în clasamentul celor mai bune 2000 de universități din lume.

 

Center for World University Rankings, publicat pentru prima datp în anul 2012, este unic prin faptul că se bazează doar pe indicatori de performanță obiectivi pentru toți cei patru piloni care stau la baza metodologiei clasamentului (calitatea educației, inserția profesională a absolvenților, calitatea personalului academic și performanța cercetării), fără a se baza pe sondaje de opinie și pe informații raportate de universități. Clasamentul pune accent egal pe educație și cercetare, iar cele aproape 21.000 de universități sunt analizate și clasificate în funcție de performanțele lor, transmite Universitatea de Vest din Timişoara.

The Center for World University Rankings este o organizație de top, localizată în Emiratele Arabe Unite, care oferă consultanță politică, perspective strategice și servicii de consultanță guvernelor și universităților pentru îmbunătățirea rezultatelor educaționale și de cercetare. CWUR publică un clasament universitar global, cunoscut pentru obiectivitate, transparență și consecvență, fiind unul dintre cele 9 ranking-uri recunoscute oficial și de Ministerul Educației și Cercetării, prin includerea rezultatelor sale în metaranking.

 

Print Friendly, PDF & Email