Uniunea Scriitorilor Timiş: „Prin plecarea lui Radu Ciobotea mass-media pierd o personalitate de primă mărime a presei”

Sursă foto: Facebook / Radu Ciobotea

Prin plecarea dintre noi a prozatorului, criticului literar, eseistului și jurnalistului Radu Ciobotea, transmite Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Timiş, mass-media românești pierd o personalitate de primă mărime a presei de după Revoluția din Decembrie 1989, iar comunitatea literară, un autor complex, romancier și eseist de o rară sensibilitate și profunzime.

 

Născut la 1 iulie 1960, la Dej, județul Cluj, Rardu Ciobotea a absolvit Universitatea de Vest Timișoara, Facultatea de Filologie, specializarea limba şi literatura română şi franceză, în 1984. A beneficiat de o bursă în managementul de presă Freedom House, Washington, Chicago (USA), în 1999. A fost Doctorand în Literatură comparată la Universitatea „Babes-Bolyai” din Cluj Napoca, între 2000 şi 2004, și la Université d’Artois, Arras (Franța), între 2001şi 2004, obținând titlul de Doctor „Magna cum laude” în literatura comparată, 2004, și, în acelaşi an, titlul de Docteur es léttres „avec les félicitations du jury” Université d’Artois, Arras (Franța).

A fost redactor-șef al revistei Forum Studențesc, din București, în perioada 1981-1984, profesor de limba și literatura română la Liceul din Periam între anii 1984-1987, apoi lector universitar la Universitatea Banatul, din Timișoara, între anii 2000-2003, lector la Universitatea „Aurel Vlaicu”, din Arad, în perioada 2005-2006, consilier diplomatic la Ambasada României din Paris, între anii 2007 şi 2009, director adjunct la Institutul Cultural Român din Paris, între 2013 şi 2015, consul la Consulatul General al României din Bălți, Republica Moldova, între anii 2010-2013, conferențiar universitar la Universitatea „Aurel Vlaicu”, din Arad, în 2006-2007, şi editorialist la revista Diaspora Românească, din Londra, în perioada 2006-2016.

A fost redactor la Flacăra, București, între anii 1990 şi 1991, redactor, corespondent special în fosta Iugoslavie din partea Express Magazin, București, în perioada 1991-1992, corespondent de război în Bosnia și Croația din partea Evenimentului Zilei, între 1992 şi 1996, corespondent special în Kosovo al Evenimentului Zilei, între anii1998-1999, trimis special în Franţa și Spania din partea Evenimentului Zilei, în 2000.

A deținut funcțiile de şef birou presă la Evenimentul Zilei, Timișoara, 1992-1996, director la Televiziunea TVT 89, Timișoara, în 1997-1998, director general la Alongpress, Timișoara, între 1999 şi 2001, redactor-șef și editorialist Evenimentul Zilei ediţia de Vest, Timișoara, în anii 2002-2005, redactor-șef al săptămânalului Bănățeanul, 2001-2002.

A debutat în 1982 cu lucrarea Funcţia compensatorie a oniricului în „Geniu pustiu”, Caietele Mihai Eminescu, Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi, 1982. Debutul editorial a fost cu Întoarcerea la Shaolin (comentarii jurnalistice), Editura Almanahul Banatului, Timișoara, 1995.

A publicat volumele Întoarcerea la Shaolin (comentarii jurnalistice), 1995, După Revoluție, târziu (reportaj și comentariu politic), 1996, Război fără învingători (reportaje de război), 1998, Pantera roz rămâne în vitrină (eseuri politice), 2001, Război cu Doctor Blues (reportaje din Kosovo și SUA), 2003, Une guèrre sans vainqueur (reportaje și comentarii), Paris, 2003, Reportaj și literatură (eseu asupra reportajului românesc și francez interbelic), 2005, Reportajul interbelic românesc. Senzaționalism, aventură și extremism politic, 2006, Apărătorii (2 volume), roman istoric, 2006, Le Mot vecú. Le réportage roumain et français dans l’entre deux guèrres, Paris, 2010, Reportajul. Tehnici de redactare, Chișinău, 2012, Journalistes français dans la Roumanie communiste,1974 – 1989 (coordonator unic), Paris, 2014, Penumbra. Eseuri de istorie a culturii, 2019, şi Diaspora. Furia iubirii, 2019.

A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România din anul 1999. A fost distins, în 2019, cu Premiul Filialei Timișoara a Uniunii Scriitorilor pentru eseu.

„Prin surprinzătoarea plecare dintre noi a lui Radu Ciobotea mass-media românești pierd o personalitate de primă mărime a presei de după Revoluția din Decembrie 1989, iar comunitatea literară, un autor complex, romancier și eseist de o rară sensbilitate și profunzime. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, transmite Filiala Timiş a Uniunii Scriitorilor din România.

Cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu o pot face la Casa Funerară din Calea Şagului. Înmormântarea va avea loc joi, 6 mai, ora 13, la cimitirul din Calea Şagului.

 

Print Friendly, PDF & Email