Un nou computer tomograf, în dotarea Spitalului “Victor Babeș” Timișoara

Foto: Spital „Victor Babeş” Timişoara

Un examen imagistic de plămân, în doar 6 secunde – aceasta este performanța noului computer tomograf care a intrat în dotarea Laboratorului de Radiologie și Imagistică al Spitalului “Victor Babeș” Timișoara.

 

Acesta este cel de-al doilea computer tomograf pus în funcțiune la Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie “Dr. Victor Babeș”. Aparatul, de ultimă generație, vine în completarea dotărilor deja existente în cadrul Laboratorului de Radiologie și Imagistică al unității sanitare, permițând furnizarea unor servicii medicale complete, la standarde înalte, anunţă reprezentanţii spitalului.

Noul computer tomograf are 128 de detectori care contribuie la scurtarea timpului de investigare, dar și o rezoluție ridicată a imaginilor obținute în urma scanării.

“Dincolo de obiectivul pe care ni l-am stabilit, acela de a dezvolta și moderniza Laboratorul de Imagistică și de a-l transforma într-un Centru de Excelență care să aibă aparatură modernă și fiabilă, pandemia ne-a arătat necesitatea dotării cu încă un computer tomograf. Numărul scanarilor a crescut în acea perioadă exponențial. Am fost nevoiți să facem zeci de evaluări zilnic la pacienții cu leziuni pulmonare. Practic, scanarea bolnavilor cu covid-19 ne oferea informațiile necesare «încadrării în boală», adică puteam spune cât de mare era afectarea pulmonară. La un moment dat, am avut și o situație de criză, când, din cauza utilizării intensive, la capacitate maximă, aparatul a cedat și, timp de câteva zile, până când am reușit să schimbăm piesă defectă, evaluările imagistice au fost transferate spitalelor suport”, spune conf. dr. Diana Manolescu, directorul medical al Spitalului “Victor Babeș” Timișoara.

Noul computer tomograf premite scanarea tuturor zonelor corpului, oferind și posibilitatea de evaluare a patologiei vasculare pulmonare și periferice. Mai mult, datorită timpului foarte scurt de expunere, în medie sub 10 secunde, de exemplu, pentru un computer tomograf de torace, fără substanță de contrast, aparatura poate fi utilizată și în cazul persoanelor cu insuficiență respiratorie care au dificultăți în a-și menține respirația pe perioada investigației.

“Un timp de scanare mai redus înseamnă o doză mai mică de iradiere, datorită protocoalelor low dose și ultra low dose. Examinarea cu doză redusă înseamnă, de fapt, scăderea cu aproape 70 la sută a iradierii la care este expus un pacient în timpul investigării, păstrând însă aceeași calitate a imaginii. Și acest aparat este prevăzut cu softul de procesare care permite inclusiv o analiză volumetrică a nodulului pulmonar sau măsurarea severității BPOC-ului, putându-se realiza astfel detecția precoce a riscului de cancer”, explică dr. Diana Manolescu.

Noul computer tomograf funcționează, deocamdată, într-o construcție modulară specială, acreditată de Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare, amplasată în curtea Spitalului “Victor Babeș” Timișoara.

 

Print Friendly, PDF & Email