Tunel de flori la Iulius Town, în cadrul Festivalului Artei Florale (P)

Foto: Iulius Town Timişoara

În acest weekend, în Iulius Gardens, are loc Florall – Festivalul Artei Florale, eveniment dedicat florilor și literaturii universale. Aranjamente florale cu personaje din cărți, un tunel tridimensional realizat din mii de flori, sesiuni demonstrative, muzică live, ateliere de creație pentru copii și alte surprize inedite au loc în Iulius Town.

 

A doua ediție a Florall – Festivalul Artei Florale reunește în Iulius Gardens artiști floriști din toate zonele României, care aduc cele mai spectaculoase creații. Evenimentul are loc în perioada 16 – 19 mai, iar tema de anul acesta este „Scene și personaje din literatura universală: inspirație pentru educație”. Artiștii participanți au realizat aranjamente speciale, având ca inspirație opere clasice ale literaturii și flori spectaculoase.

Printre cele mai spectaculoase instalații pe care le poți vedea în Iulius Gardens se numără: tunelul tridimensional realizat din mii de flori, dar și podul florilor românești, prin care este celebrat bujorul românesc. Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc vineri, 17 mai, de la ora 17, iar de la ora 18, 20 de artiști floriști vor realiza o demonstrație comună, cu tema: tendințe pentru buchetul de mireasă în 2024. Printre participanți se numără și artiștii florali de renume, precum Alina Bălănescu, Andrei Bindea și Adina Dancianu.

Anul acesta, Florall – Festivalul Artei Florale îi provoacă pe cei mici sâmbătă, de la ora 14, să realizeze coronițe din flori. Duminică, de la aceeași oră, vor afla cum se fac cosmeticele naturale, iar de la 15.00, vor împleti din nou coronițe. Zâna Florilor va fi prezentă și în acest an la Florall și se va întâlni cu cei mici duminică, de la ora 11.

Dacă ești pasionat de flori și vrei să îți testezi imaginația, te așteptăm la atelierele de creație pentru adulți, sâmbătă și duminică, ora 17, unde vei putea realiza coșulețe și buchete din flori.

Florall – Festivalul Artei Florale are mai multe surprize pregătite, pentru timișoreni: program artistic, dansuri moderne, concerte live, sesiuni informativ-educative și multe altele.

Programul complet, pe zile, îl puteți afla pe site-ul Iulius Town Timișoara.

 

Print Friendly, PDF & Email